AcasăEvenimentSportRezultatele etapei și clasamentul la zi

Rezultatele etapei și clasamentul la zi

spot_img

DISTRIBUIȚI


Concordia Chiajna a obţinut o nouă victorie după cele cu Oţelul Galaţi şi Rapid, una şi mai importantă în contextul în care învinsa, Ceahlăul, este o adversară directă în lupta pentru salvarea de la retrogradare. În minutul 87 al meciului, nocturna stadionului din localitatea de lângă Bucureşti s-a oprit, însă pana a fost remediată.
Formaţia gazdă a dominat întâlnirea, însă a reuşit să înscrie primul gol abia în minutul 72, prin Adi Popa, jucătorul care a dat lovitura de graţie Rapidului marcând cu un şut plasat.
Concordia şi-a majorat avantajul trei minute mai târziu, prin Alex Dos Santos, după o pătrundere în careu, pe dreapta, a lui Adrian Popa..

„U” Cluj – Tg. Mureş 3-1. Sabău pierde în faţa echipei care l-a lansat
„U” Cluj a avut puterea să revină după ce a fost condusă (0-1), pe teren propriu, de echipa fostului ei jucător, Ioan Sabău. „Studenţii” s-au impus cu 3-1.
Golurile gazdelor au fost marcate de Păcurar (min. 48), de la 12 metri, Grozav (min.53), cu un şut de la circa 15 metri, şi Tony (min. 89), după ce l-a driblat şi pe portarul Albuţ, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Ilyeş, în minutul 40 – a deviat balonul în plasă de la 6 metri.
Rezultatele etapei a XXIV-a
Oţelul Galaţi – Voinţa Sibiu 3-0, au marcat: Giurgiu ‘3, Pena ’54, Antal ’85
Sportul Studenţesc – CS Mioveni 0-0
Petrolul Ploieşti – FC Braşov 2-0, Hamza ’55, Zerka ’59
Pandurii Târgu Jiu – Steaua Bucureşti 1-1, Maxim ’81 / Chipciu ’74
Gaz Metan Mediaş – Astra Ploieşti 0-0
Rapid Bucureşti – Dinamo Bucureşti 0-0
Concordia Chiajna – Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, Ad. Popa ’72, Dos Santos ’75
Universitatea Cluj – FCM Târgu Mureş 3-1, Păcurar ’48, Grozav ’53, Tony ’89 / Ilyeş ’40
FC Vaslui – CFR Cluj 1-1, Wesley ’22 / Ronny ’14
Clasament:
1. CFR Cluj  24 15 6 3 45-17 51 puncte
2. Dinamo Bucureşti  24 13 7 4 38-17 46
3. FC Vaslui  24 13 4 7 39-21 43
4. Steaua Bucureşti  24 12 7 5 29-17 43
5. Rapid Bucureşti  24 12 6 6 34-22 42
6. Oţelul Galaţi  24 11 6 7 23-18 39
7. Universitatea Cluj  24 9 10 5 33-24 37
8. Pandurii Târgu Jiu  24 9 9 6 35-25 36
9. FC Braşov  24 8 5 11 23-22 29
10. Astra Ploieşti  24 7 8 9 22-26 29
11. Ceahlăul Piatra Neamţ  24 7 8 9 22-32 29
12. Gaz Metan Mediaş  24 7 7 10 30-35 28
13. Sportul Studenţesc  24 5 10 9 25-36 25
14. Voinţa Sibiu  24 6 7 11 14-27 25
15. FCM Târgu Mureş  24 5 9 10 21-29 24
16. Concordia Chiajna  24 6 6 12 20-39 24
17. Petrolul Ploieşti  24 5 7 12 24-33 22
18. CS Mioveni  24 2 6 16 14-49 12.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA