AcasăActualitatePoliticREVOLTAȚI - A şasea zi de proteste în Piaţa Universităţii cu peste...

REVOLTAȚI – A şasea zi de proteste în Piaţa Universităţii cu peste 2.000 de persoane

spot_img

DISTRIBUIȚI

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, duminică seară, în Piaţa Universităţii, unde protestează peste o mie de persoane. Şeful statului a fost primit cu fluierături şi huiduieli. Oamenii au scandat „Ruşine, ruşine să vă fie”, „Demisia, demisia” şi „PDL şi PSD, aceeaşi mizerie”. După aproximativ 20 de minute, Iohannis a plecat din Piaţa Universităţii, în timp ce oamenii îi strigau „Înapoi”.

UPDATE 20:24 – Iohannis a plecat din Piaţa Universităţii. Mulţimea strigă „Hoţii! „, „Înapoi! ”

Preşedintele Klaus Iohannis a plecat din Piaţa Universităţii, după aproximativ 20 minute, în timp ce oamenii huiduiau şi strigau. Agenţii SPP au făcut cu greu faţă mulţimii. Oamenii au început să strige „Înapoi” în momentul în care au văzut că preşedintele se retrage din piaţă.

UPDATE 20:00 – Preşedintele Klaus Iohannis a venit în Piaţa Universităţii

Preşedintele merge prin mulţime, unde este asaltat de zeci de persoane, care se înghesuie să ajungă la el.

Mulţi oameni din piaţă i-au mulţumit că a venit, în timp ce din mulţime se aud şi huiduieli şi scandări „Ruşine, ruşine!” , „Demisia” şi „Nu vă vrem”.

Oamenii i se plâng de clasa politică, de „legile care i-au umilit şi jecmănit”, iar şeful statului a primit şi scrisori cu revendicări de la manifestanţi.

Oamenii strigă, de asemenea, „Vrem 300, nu 600”, „Vrem dreptate, nu anticipate” şi „Corupţia ucide”.

UPDATE 19: 55 Manifestanţii din Piaţa Universităţii au blocat bulevardul Nicolae Bălcescu

Protestatarii, care au blocat bulevardul Nicolae Bălcescu, scandează „Colectiv, Colectiv”, „Anticipate” sau „Solidaritate”, iar unii dintre ei agită steaguri tricolore. De asemenea, o parte din oamenii prezenţi la manifestaţie au cântat „Noi suntem români”.

Protestatarii, al căror număr este acum peste o mie, au pancarte cu mesaje precum: „Închide televizorul şi ieşi în stradă”, „We are not numbers, we are free”, „Jos sistemul mafiot”. Printre oamenii adunaţi în Piaţa Universităţii sunt prezenţi şi membri ai galeriilor de fotbal.

Oamenii au început să se adune în Piaţa Universităţii după ora 18.00. Anunţul privind mitingul de duminică seară a fost făcut, ca şi în zilele precedente, pe Facebook, iar la ora transmiterii acestei ştiri, în jurul fântânii de la Facultatea de Arhitectură, dar şi pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional s-au strâns peste 1000 de persoane.

Protestatarii au adus steaguri tricolore şi bannere cu mesaje precum: „În ţara mea părinţii au plâns şi plâng morminte multe”, „În ţara mea vreau dreptate, nu imunitate”, „Respect, nu umilinţă”, „Depolitizarea instituţiilor publice”, „Averile la control pentru funcţionarii publici”, „Mai presus de toate speranţă pentru copiii României”.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA