AcasăActualitateREVIZUIREA CONSTITUȚIEI, REDEFINIREA FAMILIEI: Cum își motivează votul dr. Viorica Cherecheș, deputatul...

REVIZUIREA CONSTITUȚIEI, REDEFINIREA FAMILIEI: Cum își motivează votul dr. Viorica Cherecheș, deputatul băimărenilor și maramureșenilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei. Aceasta prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Inițiativa a fost semnată de către 3 milioane de cetăţeni. 

 

Decizia a produs o adevărată nebunie pe rețelele de socializare, unii exprimându-și dezgustul pentru o astfel de decizie, alții salutând inițiativa. Deputatul Viorica Cherecheș a explicat, tot pe Facebook, raționamentul care a stat la baza votului său. Ca de obicei, Viorica Cherecheș a dat dovadă de o atitudine extrem de umană. Deși conceptul în care crede este cel al familiei tradiționale, aceasta nu poate ignora existența minorităților sexuale ale căror alegeri le respectă.

„Am decis să mă abţin de la a vota pentru modificarea Constituţiei din mai multe motive. În primul rând sunt o persoană care crede cu tărie în conceptul de familie tradiţională, care a fost crescută şi educată într-o astfel de familie, căreia i-au fost insuflate valorile unei astfel de familii şi care, la rândul meu, le-am transmis mai departe deci, pentru mine familia tradiţională este formată dintr-un bărbat şi o femeie.

În calitate de medic însă, nu pot să ignor faptul că există şi minorităţi sexuale ale căror alegeri le respect deşi poate nu sunt de acord cu ele. Libertatea de a alege este un drept înnâscut şi garantat de legile oricărui stat din lume şi fiecare este liber să aleagă cum doreşte să-şi trăiască viaţa.

O parte dintre colegii mei deputaţi au fost mai tranşanţi, alegând să voteze pro sau contra dar eu, tocmai din aceste motive, am decis să mă abţin de la vot”, a arătat dr. Viorica Cherecheș.
Decizia deputaților va ajunge în fața senatorilor. În fiecare cameră, iniţiativa de revizuire a Constituţiei se va vota cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, iar dacă textele celor două camere sunt divergente se va vota cu trei pătrimi în plenul reunit.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA