Acasăsinucidere maramuresREVEDERE - Un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial își va...

REVEDERE – Un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial își va întâlni prietena din urmă cu peste 70 de ani

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial se va deplasa în Australia pentru a o revedea pe iubita sa din timpul războiului, după mai mult de 70 de ani, relatează Associated Press.

Norwood Thomas, de 93 de ani, din Virginia Beach, se va deplasa la Adelaide, în Australia, luna viitoare, pentru a o întâlni pe fosta sa prietenă, Joyce Morris, în vârstă de 88 de ani, a relatat publicația The Virginian-Pilot.

În timpul unei discuții recente video pe Skype, Thomas i-a declarat lui Morris că i-ar plăcea să o revadă în persoană și au depănat amintiri din perioada în care care s-au cunoscut în Anglia, cu doar câteva luni înainte ca Thomas să fie parașutat în Normandia alături de Divizia 101 aeropurtată.

Atunci când războiul s-a încheiat, cei doi au ales să meargă pe drumuri separate. Morris nu prea mai vede și în prezent locuiește în Australia, iar Thomas are, la rândul său, probleme de sănătate și trăiește din pensie în Virginia Beach.

După ce povestea lor a fost făcută publică în urmă cu două luni, peste 300 de persoane au făcut donații online pentru a-i ajuta pe cei doi să își reia povestea de dragoste, iar alte persoane au trimis direct cecuri pe adresa lui Thomas.

Potrivit publicației citate, circa 7.500 de dolari au fost până în prezent strânși din donații, iar compania aviatică Air New Zealand a reușit să obțină ca Thomas și fiul său, Steve, să călătorească gratuit până în Australia.

Veteranul s-a declarat uimit de generozitatea celor care l-au ajutat, însă a mărturisit că nu are nicio idee despre ce emoții va avea atunci când își va reîntâlni fosta iubită față în față.

Potrivit AP, se așteaptă ca Thomas și Morris să își petreacă Ziua Îndrăgostiților împreună.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA