AcasăEvenimentSportRESEMNAȚI – Băimărenii încep returul cu o înfrângere planificată

RESEMNAȚI – Băimărenii încep returul cu o înfrângere planificată

spot_img

DISTRIBUIȚI

Tomis Constanța – Știința Explorări Baia Mare 3-1 (19, -22, 17, 10)

Conform așteptărilor, Tomis s-a impus pe teren propriu în fața Științei Explorări, în prima etapă a returului și rămâne neînvinsă în acest sezon în toate competițiile. Cu excepția ultimului set, băimărenii au jucat curajos în fața campioanei, dar nu au reușit să-și pună în dificultate adversarul decât în setul 2, pe care l-au și câștigat, de altfel. Cel mai bun jucător al partidei a fost bulgarul Veaceslav Simeonov de la gazde, care a fost blocat extrem de rar de voleibaliștii de la Explorări.

Marius Botea (antrenor principal Știința Explorări): „Cred că am jucat destul de bine în primele două seturi, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a ne întoarce acasă cu un punct. Vom încerca să ne îmbunătățim jocul în etapele următoare și să urcăm în clasament”.

Tomis: Zhekov, Simeonov, Spânu, Laza, Petkov, Aciobăniței, Rosic (libero). Au mai jucat: Janic, Tănăsescu, D. Pavel, Stoian. Antrenori: Martin Stoev și Radu Began

Explorări: Râpeanu, Sangrey, Graham, Păștean, Bălhăceanu, Suson, Balog (libero). Au mai jucat Olar (libero), Nagy, Răileanu, Socaciu, Klanac. Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop

Au arbitrat: Florin Dragomir şi Cristian Cristea. Observator FRV: Traian Marinescu (toţi din Bucureşti).

Evoluția scorului:

– setul I

3-2, 3-5, 6-9, 10-9, 16-12, 16-15, 21-17, 25-19

– setul II

0-3, 1-6, 3-8, 6-8, 6-12, 9-17, 14-22, 16-24, 22-25

– setul III

5-1, 8-4, 9-6, 13-7, 16-9, 18-14, 22-14, 25-17

– setul IV

8-5, 15-5, 21-8, 25-10

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA