RENUNȚAREA LA TIMBRUL DE MEDIU – „România va deveni al doilea cimitir de mașini vechi al Europei”

4
814

RENUNȚAREA LA TIMBRUL DE MEDIU va duce la creșterea poluării produse de către autovehicule și va afecta sănătatea populației, cu precădere în marile orașe pentru că, în urma acestei măsuri, pe drumurile din România numărul automobilelor vechi și cu norma de poluare ridicată va deveni tot mai mare, arată Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) într-un comunicat remis vineri seară, citat de AGERPRES.

Potrivit sursei citate, această măsură vine în contextul în care România are deja unul din cele mai îmbătrânite parcuri auto din Europa (circa 13,5 ani), cu peste 1,6 milioane de autoturisme a căror vârstă este mai mare de 15 ani (Euro3, Euro2, Euro1) iar eliminarea timbrului de mediu va deteriora și mult mult această situație.

„Eliminarea timbrului de mediu va duce la: creșterea abruptă a vârstei medii a parcului auto național (România va deveni al doilea ‘cimitir de mașini vechi’ al Europei, după Polonia) și anularea eforturilor financiare de curățare a parcului realizate în ultimii 12 ani prin Programul ‘Rabla’ (pentru care s-au cheltuit 2,1 miliarde lei), fapt ce va face ca și numărul automobilelor vechi și cu normă de poluare ridicată să se regăsească într-un număr tot mai mare pe drumurile din România; creșterea nivelului de poluare din marile orașe (inclusiv datorită creșterii numărului de automobile vechi), cu efecte negative asupra sănătății populației, ceea ce va presupune în final și alocarea unor resurse bănești superioare pentru tratarea afecțiunilor generate de nivelul crescut al emisiilor poluante”, precizează sursa citată.

Citește și ADOPTATĂ DE PARLAMENT – Legea care prevede eliminarea a 102 taxe, pe ultima sută de metri

În context, reprezentanții APIA subliniază faptul că timbrul de mediu din România nu este, în sine, un concept singular în UE, deci el nu este ilegal din acest punct de vedere pentru că alte 19 state membre au o taxă al cărei cuantum depinde de unul sau mai mulți factori, dintre care cel mai întâlnit este emisia de CO2 (similar, deci, cu timbrul de mediu). Potrivit acestora, Curtea de Justiție a UE arată, în deciziile sale, că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate, cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dar că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.

Sursă info.

Sursă foto.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

4 COMENTARII

  1. Sigur ca da,acum producatorii se plang ca romanul nu va mai cumpara masini noi.Pai ar fi trebuit sa investeasca masiv in tara ca romanul sa-si poata permite.Cu salarii de 250 de euro la cablaje sau alte maruntisuri sa nu se astepte la vanzari mari.

  2. Din punctul meu de vedere e simplu. Am o masina second Euro 3 adusa din straintate, pentru care am platit in jur de 600 euro timbrul de mediu. Daca nu trebuia sa il platesc, cumparam o masina cu 2-3 ani mai noua care deja era euro 4…..

  3. Ei plang pentru ca nu le mai intra lor banii in buzunar. Acum 13 ani masinile alea de euro 2 si 3 circulau in toata lumea si nimeni nu a murit mai mult sau mai putin de la poluare ca in prezent. Dupa ce se abroga taxa de mediu merg sa iau tot second, daca trebuie. Romanii iau second cu sau fara taxa aia ca-s saraci !

  4. Sunt de acord cu o taxă de mediu,dar să fie corectă și fondurile obținute să fie cheltuite corect. Principiul e cât sa poate se simplu. Arzi carburant, poluezi. Regula să fie valabilă și pentru alți poluatori care nu înmatriculează mașini la mâna a doua, adică, tractoare, locomotive, vapoare, ATV-uri, șalupe, drujba sau alte mașini și utilaje care ard combustibil. Ei de ce nu plătesc taxă de madiu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.