AcasăOPINIIADUCEȚI-VĂ AMINTE - Discursul Regelui

ADUCEȚI-VĂ AMINTE – Discursul Regelui

spot_img

DISTRIBUIȚI

ADUCEȚI-VĂ AMINTE Moartea Regelui Mihai ne-a prins din nou nepregătiți, chiar dacă în situația în care se afla – grav bolnav și cu 96 de ani împliniți -, nimeni nu se putea aștepta la alt deznodământ.

Așa suntem noi, prima ninsoare ne ia mereu prin surprindere, chiar dacă vine atunci când îi este vremea, nicidecum în toiul verii. Până la sfârșitul săptămânii viitoare, când va fi înmormântat lângă soție și o parte din înaintașii săi, personalitatea fostului rege va fi întoarsă pe toate fețele, la discuțiile din mass-media participând istorici, politicieni, coafeze, monarhiști și antimonarhiști, șoferi, profesori, pensionari, militari ș.a. pentru că la subiectul acesta toată lumea consideră că se pricepe. E timp suficient să manelizăm evenimentul la maximum, că la asta suntem experți neîntrecuți.

Acum, după dispariția fostului monarh, în corul jelaniei naționale, pe post de bocitori șefi, încep să apară persoane care n-au dat doi bani pe personalitatea ultimului rege al românilor. Biserica Ortodoxă și-a adus brusc aminte că Regele i-a fost mereu alături, așa că s-a oferit să participe la organizarea funeraliilor, fostul președinte Băsescu constată cu tristețe că au mai rămas în viață doar trei foști șefi de stat (Johannis nu intră la categorie foști), Boc, premierul de tristă amintire, trimite condoleanțe… Exemplele ar putea continua la nesfârșit.

În 26 octombrie 2011 am scris și publicat articolul „Discursul Regelui”, pe care îl reproduc, fără nicio modificare. Nu credeam atunci că va fi atât de actual după exact șase ani, dar se pare că m-am înșelat. Iată ce scriam atunci:

După 64 de ani, Regele Mihai s-a adresat Parlamentului României chiar în ziua în care a împlinit venerabilă vârstă de 90 de ani. A fost o lecţie de istorie predată de singurul şef de stat din perioada ultimului război mondial rămas în viaţă.

Cei prezenţi în Palatul Parlamentului, dar și milioane de români au putut asista la un eveniment unic, irepetabil poate: un personaj din cartea de istorie a neamului s-a adresat naţiunii sale! Regele Mihai a ținut un discurs echilibrat, simplu, corect, sobru, critic, din care nu au lipsit cuvinte de încurajare adresate nației. Pentru  mulţi dintre români, prestaţia Regelui Mihai a fost o veritabilă surpriză. 

Întregul eveniment a fost foarte bine organizat, făcându-ne să credem că în România se poate face ceva în limitele normalității, ale bunului simț, toleranței și înțelegerii. Pentru câteva minute chiar am uitat că trăim, de fapt, într-o Românie jalnică sub toate aspectele, fără valori, fără respect pentru nimic, fără repere morale, cu incompetența, mârlănia, mârșăvia și mitocănia așezate la loc de frunte în scaune diriguitoare.

Din păcate, evenimentul a fost umbrit de absența unor personaje ce ocupă vremelnic funcții importante în statul român. Funcțiile publice deținute îi obligau să fie prezenți în sală, dar fiecare și-a găsit câte ceva mai bun de făcut în această zi, ignorând Parlamentul, Regele, Poporul, Istoria.

Președintele Băsescu a preferat să decoreze niște cătane pentru glorioase fapte de arme în timp de pace și, bineînțeles, să mărească armata generalilor cu noi înaintați în grad înainte de termen. Cineva l-a întrebat dacă nu va trimite măcar un mesaj adresat Regelui Mihai în această zi deosebită. Răspunsul a fost demn de un fost vaporean: ”Un mesaj care să spună ce?”. Ai dreptate, omule, aici nu te putem contrazice, chiar nu aveai ce spune mai mult decât ai făcut-o atunci când l-ai decretat pe Regele Mihai trădător și vânzător de țară.

Umilul Boc nu avea cum să-și supere stăpânul, astfel că s-a gândit să evadeze din peisaj, făcându-și de lucru pe la Carei, evident tot cu cătanele patriei. Că, deh, armata generalului izmenar Oprea sprijină Guvernul, nu pe Regele Mihai.

Roberta Anastase, președintele Camerei Deputaților, a dat o fugă până în Georgia, să ia probabil lecții de aritmetică elementară (a se citi numărarea) și  de democrație, de la o țară ”model” în acest domeniu.

L-am lăsat la urmă pe Marele Absent, Daniel, Patriarhul SRL-ului  Biserica Ortodoxă Română. Ce credeți că a făcut neguțătorul cel sfânt în această zi? A convocat o adunare a Sinodului BOR, ca nu cumva careva dintre „oiţele” sale să-i încalce porunca și să meargă la întâlnirea cu regele.

Avea dreptate regretatul Mitropolit Bartolomeu, când s-a opus alegerii lui Daniel în fruntea turmei; pesemne că știa ce hram poartă. Că partidul portocaliu îl disprețuiește și-l ignoră pe rege, e treaba lui, nu a poporului. Dar BOR nu are voie să procedeze așa cu cel pe care tocmai ea l-a uns rege!

La 20 iulie, pe când avea 6 ani, Mihai a devenit rege, iar dintre cei trei care formau „regența”, unul era chiar Miron Cristea, Patriarhul României. Apoi, pe 7 septembrie 1940, în Catedrala Patriarhiei, Mihai a fost uns rege și a primit Coroana de Oțel din mâinile Patriarhului Nicodim Munteanu.

Amnezicul Daniel Neguțătorul a uitat treburile astea? A pângărit faptele iluștrilor săi înaintași din slugărnicie față de Băsescu și partidul care i-a promis că-i face Catedrala Neamului din bani publici? Nu-i ajunge că în ultimii 20 de ani s-au construit de câteva ori mai multe biserici decât școli sau spitale? Rușinoase și păcătoase vremuri am ajuns să trăim, Preanefericitule! 

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA