REMEDIU – Cercetătorii testează un vaccin împotriva virusului Zika

0
108

REMEDIU  Primul studiu clinic al unui vaccin împotriva virusului Zika va începe în următoarele zile, au anunțat cercetătorii canadieni de la Universitatea Laval din Quebec. Vaccinul este o premieră în lupta împotriva acestei epidemii.

REMEDIU Directoarea de cercetări Sylvie Trottier și echipa sa „vor începe în următoarele zile un vast studiu clinic pentru a testa un nou vaccin împotriva virusului Zika”, a precizat într-un comunicat Centrul de cercetare și infecțiologie de la Universitatea Laval (CRI).

În afară de această universitate, alte două centre de cercetări americane din Miami (Florida) și Pennsylvania vor participa la acest studiu clinic, relatează Agerpres.

„Suntem prima echipă din lume care a trecut toate etapele regulamentare și care obține autorizația Agenției americane a medicamentelor (FDA) și a Ministerului canadian al Sănătății pentru dezvoltarea acestui vaccin”, a dezvăluit Gary Kobinger, directorul CRI.

Peste zece grupuri farmaceutice, precum cel francez Sanofi Pasteur sau indian Bharat Biotech, lucrează la un vaccin anti-Zika, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). OMS se așteaptă la o propagare „explozivă” a Zika în America de Sud și de Nord, cu 3 și 4 milioane de cazuri anul acesta. În Brazilia au fost deja înregistrate în cursul anului 1,5 milioane de cazuri.

În prezent nu există niciun tratament împotriva Zika, iar testele pentru a stăvili acest virus nu au fost realizate decât pe șoareci.

 

Sursă info.

Sursă foto.

 

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.