Reforma: o idee riscantă

0
79

Este un truism, dar niciodată nu este inutil să fie reamintit: schimbarea constituțiilor și a legilor cu impact constituțional (precum lege electorală) este o practică curentă în România. De la 1859 încoace media unui aranjament constituțional a durat aproximativ 15 ani, aceiași situație fiind valabilă și pentru legea electorală. Deși „reforma” este prezentată ca un fel de panaceu universal, un secol și jumătate de istorie aceasta tinde să devină Problema politică a României. În spatele „reformei” pare că se ascunde o formă cronică de incapacitate guvernamentală. Așa că, devenită remediu al tuturor relelor politicii româneşti, schimbarea Constituţiei este prezentată de ceva vreme ca unica soluţie pentru depăşirea impasului actual.
Odată ce subiectul este preluat de mass media, el se întoarce împotriva clasei politice cu forță. Nu e de mirare că aproape toți politicienii, indiferent de tabără sau familie politică din care fac parte, s-au transformat în susţinători ai „reformei”. Și dacă de la un moment încolo modificarea Constituției, chiar dacă nu va schimba radical politica românească, devine inevitabilă, la fel se întâmplă și cu legea electorală și tema adiacentă acesteia, calendarul electoral.
La sfârșitul anului 2011, într-un context în care ideea „reformei statului” era obsesiv susținută de Traian Băsescu și PDL, comasarea alegerilor locale și parlamentare, echivalentă cu schimbarea regulilor în timpul jocului în favoarea puterii de atunci, a pus guvernarea în defensivă. Într-un alt context, Victor Ponta a reluat-o la începutul anului 2013 cu același succes. Ideea comasării alegerilor europene cu cele prezidențiale în mai 2014 (prin mutarea alegerilor prezidențiale cu o jumătate de an mai devreme) a creat una din prime controverse instituționale ale noii majorități parlamentare, oferindu-i lui Traian Băsescu ocazia reluării temei populiste care l-a consacrat: atacul împotriva parlamentului ilegitim.
Dacă discursul populist l-a adus pe Traian Băsescu în situația dificilă în care s-a situat în 2012, tot acesta îl poate scoate și din zona periculoasă. Pentru Traian Băsescu discursul populist este un instrument politic prioritar, popularitatea sa din primii ani ai președinției datorându-se tocmai acestei strategii discursive. Din aceiași cauză, convins de forța discursului său persuasiv a și ieșit în 2010 pentru a propune politicile de austeritate.
Într-un interesant articol al lui Laron K. Willims de la Universitatea A&M din Texas, Alegeți otrava: Criza economică, ajustarea structurală a FMI și supraviețuirea liderilor ( Pick Your Poison: Economic Cises, International Monetary Fund Structural Adjustement and Leader Survival) este explicată corelația care există între populism și duritatea politicilor de ajustare structurală în este directă proporțională cu populismul și autoritarismul pe care liderii îl practică. Williams este cât se poate de clar: „guvernele democratice sunt mai puțin dispuse să o aplice politicile de ajustare structurală” pe când „liderii autoritari … vor participa la acest gen de acorduri pentru că menținerea lor la putere în perioada post-reformă este mult mai sigură”.
Ori, dacă calculul lui Traian Băsescu nu a funcționat așa cum se aștepta, reluarea improvizată a temelor instituționale de către USL îi oferă ocazia revenirii la populismul antiparlamentar al perioadei anterioare anului 2010.
Deși sondajele par să indice un sprijin important al opiniei publice pentru comasarea alegerilor, nu există nici un argument constituțional și politic în favoarea acestora. Contraatacul lui Traian Băsescu prin care a propus demisia simultană a Parlamentului și președintelui ia permis să se repoziționeze.
Puțin contează pentru Traian Băsescu, cel puțin la nivelul discursului, că alegerile parlamentare anticipate nu fac decât să amplifice starea de instabilitate politică și să prelungească cu încă un an și jumătate faza acută a crizei politice ce părea să fi fost depășită după alegerile din 9 decembrie.
Nimic nu ar justifica această situație în condițiile unei majorități parlamentare categorice, dar președintele nu ezită se revină la discursul populist pentru a pune USL-ul într-o situație ridicolă.
Căci a susține tema alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate după ce abia a fost încheiat cel mai instabil an politic de după 1990 (trei guverne în patru luni, suspendarea președintelui, suspansul alegerilor parlamentare și a desemnării primului ministru) și s-a terminat cea mai precară legislatură parlamentară postrevoluționară (două moțiuni de cenzură reușite, trecerea de la „marea coaliție” la majoritate antiprezidențială în doar un an, apoi constituirea unui majorități prezidențiale de adunătură pentru ca în final să se ajungă la un guvern antiprezidențial) este mai mult decât o eroare: ar fi un dezastru. În loc să se (re)construiască comunitatea politică în acord cu democrația, s-ar deschide larg porțile populismului.
Cristian Pîrvulescu

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.