AcasăActualitateSocialRecea: Patru furturi au fost rezolvate ieri de poliţiştii maramureşeni

Recea: Patru furturi au fost rezolvate ieri de poliţiştii maramureşeni

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţia din Recea a fost sesizată ieri despre comiterea a trei furturi pe raza de competenţă. În primul caz a fost vorba despre furtul mai multor unelte folosite în construcţii dintr-o baracă din satul Săsar, valoarea prejudiciului estimat fiind de 2.000 de lei. Cu sprijinul colegilor băimăreni de investigaţii criminale, la scurt timp de la primirea sesizării, poliţiştii din Recea au reuşit identificarea a două persoane bănuite de comiterea faptei şi recuperarea prejudiciului. Este vorba despre doi tineri din localitate, în vârstă de 18 şi 20 de ani, care sunt cercetaţi acum sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Pentru celelalte două furturi sesizate, care vizează sustragerea de otavă de pe două terenuri din localitate, este cercetat un bărbat în vârstă de 28 de ani din comuna Recea, sat Bozânta Mică.

Şi la Sighetu Marmaţiei s-a sesizat ieri un furt dintr-o societate comercială de pe strada 9 Mai. Persoanele bănuite de comiterea acestuia au fost identificate de poliţişti la scurt timp de la sesizare. Un minor în vârstă de 17 ani, împreună cu un tânăr de 18 ani, ambii sigheteni, au sustras din magazin şase telefoane mobile, prejudiciul reclamat fiind în valoare de 2.000 de lei. Acesta a fost recuperat de poliţişti în proporţie de 70%.

Acţiune pentru combaterea comerţului ilicit la Sighetu Marmaţiei

Ieri între orele  09.00 – 15.00, poliţiştii de ordine publică din Sighetu Marmaţiei au desfăşurat o acţiune în municipiu pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit. În urma controalelor efectuate la mai multe persoane fizice şi juridice care desfăşoară activităţi comerciale, au fost constatate 24 de contravenţii ce au fost sancţionate de poliţişti cu amenzi în valoare de 4.800 lei. De asemenea poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 90 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA