Acasăoameni noiRĂZBUNARE ÎN STIL MAFIOT - Un bolid de lux a fost atacat...

RĂZBUNARE ÎN STIL MAFIOT – Un bolid de lux a fost atacat cu sticle incendiare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Mașina unui om de afaceri din Vaslui a fost la un pas să se facă scrum, după ce indivizi necunoscuți au aruncat înspre ea cu sticle incendiare. Atacul s-a petrecut într-una din nopțile trecute, iar polițiștii încă încearcă să-i identifice pe autori.

Un locuitor din localitatea vasluiană Lipovăț, care are o vilă la intrarea în sat, a sunat în miezul nopții la 112 după ce a auzit zgomote în fața porții, acolo unde avea parcată mașina, un Porsche Cayenne, scrie Vremea Nouă.

Omul a ieșit afară și a zărit câțiva indivizi care aruncau cu cocktail-uri Molotov spre mașina sa, după care autoturismul a început să ardă cu flăcări mari. Autorii atacului au fugit imediat cu o mașină și sunt căutați și acum de polițiști.

Cu ajutorul vecinilor, bărbatul a reușit să stingă flăcările care îi cuprinseseră autoturismul de lux, dar, chiar și așa, mașina a fost avariată în proporție de 10%.

”La ora 01.04, am fost solicitați în comuna Lipovăț, pentru a interveni la un incendiu provocat de persoane necunoscute. Sursa incendiului este folosirea intenționată a sursei de aprindere, materialul inflamabil găsit la locul faptei fiind benzină. Am găsit și o sticlă plină cu benzină lângă masină, probabil abandonată de persoanele care au provocat acest incendiu. La sosirea pompierilor, incendiul fusese localizat de către proprietarul mașinii, iar noi am acționat pentru a lichida posibilele focare de incendiu”, a declarat, pentru sursa citată purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Victima, care este patron al unei firme de construcții, bănuiește că ar fi vorba de o răzbunare a unei firme concurente, în cazul unei licitații pe care afaceristul vasluian a câștigat-o la Galați, însă care s-ar fi ținut la Galați, însă poliția nu a dat detalii până în acest moment.

”Poliția a fost sesizată că persoane necunoscute au incendiat mașina unui cetățean din comuna Lipovăț. Deocamdată, vă pot spune că s-a deschis dosar pentru infracțiunea de distrugere, alte detalii vă vom oferi la finalizarea anchetei”, a spus Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

vremeanoua.ro

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA