AcasăAlteleEconomicPROIECT - Un altfel de impozit pentru frizerii, saloane de coafură şi...

PROIECT – Un altfel de impozit pentru frizerii, saloane de coafură şi vulcanizări auto

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROIECT O serie de afaceri din sfera serviciilor, precum vulcanizările auto, frizeriile și saloanele de coafură, ar putea fi impozitate în viitor pe suprafața comercială utilă, și nu pe profit, ca în prezent, așa cum se întâmplă deja din acest an cu hotelurile și restaurantele, a anunțat pentru Profit ministrul Turismului, Mircea Dobre.

PROIECT De mulți ani, o parte dintre hotelierii și patronii de restaurante din România reclamă că legea îi defavorizează pe cei care își declară profiturile și îi avantajează pe agenții economici care declară pierderi.

Ei au cerut fiecărui ministru al Turismului, începând cu Elena Udrea, să fie taxați pe numărul de camere sau suprafața restaurantului, nu pe profit.

În acest fel, argumentau ei, cei cinstiți vor plăti mai puțin, iar statul va lua niște bani și de la ceilalți, care nu plăteau impozit pe profitul inexistent.

Inițiatorul acestui proiect a fost Mircea Dobre, actualul ministru al Turismului.

El a declarat că, dacă acest impozit specific, introdus la 1 ianuarie, va funcționa pentru hoteluri și restaurante, ar putea fi extins și pentru alte tipuri de servicii.

„Se poate lansa o discuție pentru a aplica această Lege și pe alte tipuri de servicii. De exemplu, servicii de coafură, frizerie, vulcanizare auto… Lăsând la o parte calitatea serviciilor, pe mine mă interesează foarte mult partea de combatere a evaziunii fiscale, care este o problemă de siguranță națională”, a spus ministrul.

El a explicat că Guvernul va face o analiză vis-a-vis de ce se întâmplă în cazul hotelurilor ș restaurantelor, urmând să ia în calcul la un moment dat ca acest tip de taxare să fie extins și pe alte servicii.

„În funcție de ce se va întâmpla cu această Lege, să vedem rezultatele financiare, să vedem cum va evolua și calitatea serviciilor în turism și alimentație publică…

O analiză clară și coerentă putem să facem abia după un an și ne putem gândi, dacă totul este ok, să putem să introducem acest tip de lege inclusiv în alte servicii mai mici ca pondere în fiscalitatea din România”, a explicat Dobre. Ministrul a vorbit, în cazul acestor servicii, tot de un impozit pe suprafața utilă comercială, care să-i încurajeze „pe cei cinstiți, care dau bonuri”.

sursa INFO

sursa FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA