PROIECT MULT AȘTEPTAT DE BĂIMĂRENI – Amenajarea zonei Statuia Ostaşului Român – Liceul de Arte – Ştrand – Stadion Municipal

2
327

Ieri a fost convocată o ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare de către primarul Cătălin Cherecheș pentru a supune atenției consilierilor locali câteva proiecte importante pentru demararea proiectului „Baia Mare – Capitală a Tinerilor din România”, amenajarea unor zone publice prin finanțare europeană și validarea unor investiții cu capital privat.

Un alt proiect aprobat de Consiliul Local a fost cel al continuării reabilitării Câmpului Tineretului, respectiv a zonei Statuii Ostașului Român, aleea principală de acces dinspre centrul vechi, respectiv reamenajarea zonei din fața bisericii ortodoxe, deviindu-se calea de acces auto cu realizarea unui peron pentru părinții care își aduc copiii la Liceul de Artă.

În contextul realizării acestui proiect prin finanțare europeană s-a votat, după câteva ședințe în care s-au manifestat diverse interese care doreau blocarea proiectului, demararea procedurilor de preluare a Restaurantului Chios și transformarea acestuia în centrul cultural și social, într-o varianta constructivă inedită, respectiv amplasarea sub nivelul solului a acestui edificiu ce va avea un acces amplu sub forma unui amfiteatru ce va coborî, în trepte, spre accesul în respectivul spațiu.

Referindu-se la această zona, Cătălin Cherecheș a anunțat demararea procedurilor de contractare a lucrărilor pentru proiectarea și construirea noului ștrand municipal cu o componentă deschisă, sub cerul liber, cu bazine atât pentru adulți cât și pentru copii, cu elemente de joacă, dar și a unei zone interioare pe amplasamentul vechii săli de sport.

De asemenea, se află în contractare proiectarea și execuția terenului II de fotbal, dar a fost anunțat și faptul că Stadionul “Viorel Mateianu” beneficiază de o finanțare de aproximativ 5 milioane de euro din partea Guvernului României prin Compania Națională de Investiții. Termenul maxim de finalizare a acestor proiecte este de 18 luni.

Sursa info şi foto Baia Mare TV

Te-ar mai putea interesa

Loading...

2 COMENTARII

  1. Adevarat: mult asteptat ( a trecut ceva vreme si a mai trece).Putin fasaite,dar sa speram ca primarul o sa le faca de inalta calitate si frumusete.La mai multe,ca tare ramas in urma a ajuns acest oras.

  2. Si cu proiectul Piata Revolutiei cum ramane?!
    Ca de vreo 5 ani il tot lalaim ? Oare nu mai sunt bani pentru placutele de cupru si aur ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.