Acasăsinucidere maramuresProdusele tradiţionale maramureşene au cucerit Capitala

Produsele tradiţionale maramureşene au cucerit Capitala

spot_img

DISTRIBUIȚI

Producători tradiţionali, meşteri populari şi ansambluri de copii din Maramureş au participat în perioada 19-22 septembrie, la „Târgul Maramureşului”, desfăşurat la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Manifestarea din acest an este organizată de Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale Ecologice Maramureş în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş.

Prezenţa Maramureşului a fost remarcată şi apreciată de vizitatorii din capitală, dar şi de un mare număr de ambasadori, miniştri şi miniştri secretari de stat, care au venit special pentru a-i vedea pe maramureşeni şi pentru a degusta din preparatele tradiţionale.

 

Au participat Ioan Tătăran – preşedintele fondator al asociaţiei, cunoscut pentru preparatele din carne de mangaliţă, Eugen Libotean – actualul preşedinte al asociaţiei, cu produse din fructe şi legume, cu dulceţuri de ardei iute, de usturoi, din hrean cu boabe de muştar, Mircea Firisar cu must şi suc de mere şi cu dulceţuri făcute după reţete tradiţionale, Gheorghe Pop – vicepreşedinte al asociaţiei – cu mere şi suc de mere, dar şi cu celebrul magiun de prune. Arghir Ciurte a oferit spre vânzare şi degustare tot produse pe bază de fructe, iar Gina Discalican prăjituri de casă. Familia Onea a fost la a şaptea prezenţă cu produse ecologice la acest târg, iar Agneta Stauder – secretara asociaţiei – a prezentat bine-cunoscutele mezeluri de Seini.  Rodica Ţiplea din Ocna Şugatag a mers cu un grup de 20 de copii care au dansat şi au cântat. Alături de ei a fost şi bine-cunoscutul ansamblu al copiilor din Călineşti. N-au lipsit nici meşterii populari – de la creatori de clopuri la ceramişti.

„Suntem foarte mulţumiţi că Maramureşul a făcut senzaţie, că am fost foarte bine primiţi, iar pe la standurile noastre s-au perindat foarte multe personalităţi, de la preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, până la ambasadori şi parlamentari. Cu toţii au degustat din produsele noastre tradiţionale. De asemenea, ne-a vizitat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu – cel care a vizitat standul Maramureşului şi la Târgul de Produse Tradiţionale de la Berlin. Apreciem în mod deosebit sprijinul pe care ni l-a acordat Consiliul Judeţean Maramureş pentru a ne putea prezenta onorabil la acest eveniment.” – afirmă  Eugen Libotean.

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali spune că pregătirile pentru participarea Maramureşului la Târgul de Produse Tradiţionale de la Berlin au început. „Nu vom accepta să participe decât producători care documentele în regulă, respectiv atestate şi avize pentru toate produsele. De altfel, toţi cei care am fost acum la Bucureşti suntem cu documentaţiile foarte bine puse la punct.” – adaugă Eugen Libotean.

Biroul de presă 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA