AcasăActualitateSocialPROCEDURĂ NOUĂ - Spitalul Județean de Urgență în fața unei noi premiere...

PROCEDURĂ NOUĂ – Spitalul Județean de Urgență în fața unei noi premiere medicale: procedura de litotriție extracorporală

spot_img

DISTRIBUIȚI

Recent, în Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a fost adus un nou aparat medical. Se numește litotriptor și este o premieră la nivelul spitalelor publice, deoarece aparatul va ajuta la spargerea pietrelor din rinichi sau ureter, care au o mărime de până la 2 cm, fără a fi necesară intervenția chirurgicală.

Aparatul va fi pus la dispoziția publicului larg în aproximativ o lună, după ce se vor obține aprobările de la minister, iar un specialist va veni în Spitalul Județean pentru a face un training cu medicii care vor aplica efectiv această procedură de litotriție extracorporală. În cursul zilei de vineri, 4 decembrie, aparatul a fost predat din punct de vedere tehnic către beneficiar, respectiv Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

Dr. Cristian Moldovan, medic specialist urolog, a explicat că este unul dintre cei care va folosi cel mai mult procedura de litotriție extracorporală în cazul pacienților care au pietre.
”Era o necesitate pentru Spitalul Județean de Urgență, fiindcă până acum trimiteam pacienții la Cluj, Târgu Mureș sau în alte zone. Pietrele pot fi reperate prin două metode: raze X sau ecograf, iar în acest moment ambele metode vor fi aplicate în spitalul nostru. Intervenția în sine este cea mai puțin agresivă metodă de a scăpa de pietre și sunt cazuri în care pacientul este tratat într-o singură ședință. Avantajul este acela că bolnavul nu este anesteziat, nu rămâne internat peste noapte în urma unei intervenții chirurgicale, iar procedura de litotriție extracorporală se face în regim ambulator”, a explicat dr. Cristian Moldovan, medic specialist urolog.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA