AcasăEvenimentSportPROBLEME LA OLIMPIA - Echipa sătmărenilor a rămas fără antrenor, iar jucătorii...

PROBLEME LA OLIMPIA – Echipa sătmărenilor a rămas fără antrenor, iar jucătorii n-au mai primit salarii de anul trecut

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROBLEME LA OLIMPIA  După ce săptămâna trecută a lăsat să se înțeleagă că ar vrea să renunțe la postul de antrenor al Olimpiei Satu Mare, se pare că despărțirea de Bogdan Andone s-a produs efectiv luni, când acesta nu a mai făcut deplasarea împreună cu echipa la Arad, unde marți vor avea meci cu UTA, scrie Satu Mare online.

El a motivat refuzul de a se deplasa la Arad prin faptul că a rămas la Satu Mare pentru a discuta cu conducerea clubului despre perspectivele de viitor, însă, potrivit unor informații din presa locală maghiară, decizia privind renunțarea la serviciile sale a fost luată deja.

Andone a atras atenția de mai multe ori asupra problemelor cu care s-a confruntat clubul sătmărean de când a preluat, în vara anului trecut, conducerea echipei, însă în ultima vreme se pare că a fost nemulțumit și de prestația și atitudinea jucătorilor.

Prestația slabă s-a văzut și în rezultatele obținute în ultimele săptămâni: dacă turul campionatului l-au încheiat pe podium, chiar cu șanse de promovare în prima ligă, returul a început dezastruos, cu cinci înfrângeri consecutive, un egal și două victorii, dintre care doar una pe teren, cealaltă fiind obținută la masa verde.

De-altfel, președintele clubului, Attila Karda, a anunțat încă înainte de Paști că intenționează să blocheze salariile jucătorilor și să renunțe la unii dintre ei, pe motiv că, prin atitudinea lor, nu respectă numele, istoria și pe fanii clubului Olimpia, precizează Satu Mare online.

Doi dintre jucătorii cu musca pe căciulă, Mihai Onicaș și portarul Iulian Anca-Trip au fost lăsați acasă, dar încă nu le-au fost desfăcute contractele, însă conducerea clubului caută deja tineri jucători care să-i înlocuiască.

În partida de la Arad, jucătorii Olimpiei vor fi asistați de pe banca tehnică de antrenorul secund Gabriel Vochin, urmând ca în perioada imediat următoare să se găsească un înlocuitor și pentru antrenorul demisionar Bogdan Andone.

În altă ordine de idei, jucătorii nu și-au mai primit salariile din decembrie anul trecut, ultimii bani pe care i-au văzut în aceste luni fiind niște prime restante de anul trecut, în condițiile în care principalii finanțatori ai echipei, Consiliul Județean și Consiliul Local Satu Mare, au alocat în luna martie peste 3.000.000 de lei din bugetul public.

Președintele Karda Attila se plânge de moștenirea grea și dă vina pe fosta conducere, lăsând să se înțeleagă că a pus niște acte și la dispoziția unor organe de control sau de cercetare penală care tocmai fac verificări la club.

sursa INFO şi FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA