AcasăOPINIIProblema Zilei - Mafia de partid și de stat

Problema Zilei – Mafia de partid și de stat

spot_img

DISTRIBUIȚI

2.actualmm.ro

Pe la sfârșitul anului 2009, directorul unei instituții deconcentrate din Baia Mare, îmi spunea că nu mai poate suporta ceea ce se întâmplă în sistem, ca atare voia să-și înainteze demisia. Nu-mi venea să cred (la demisie mă refer), știind cât s-a luptat și cât a dat ca să ajungă în postul respectiv. ”Nu am crezut niciodată că se poate așa ceva. Am ajuns să ne temem de șefii de la partid mai tare decât de cei de la centru care conduc instituțiile. Săptămânal suntem chemați la sediul filialei, unde auzim același refren: faceți bani pentru partid! Ni se spune mereu că am ajuns în posturi pentru că așa a vrut partidul, nu că am avea calitățile profesionale necesare. Dacă nu ne convine suntem liberi să plecăm, pentru că sunt alții care abia așteaptă să ne ia locurile, și care sunt dispuși să-și onoreze ”obligațiile”. De fiecare dată se menționează că și ei sunt strânși cu ușa de către cei de la centru, așa că trebuie să ne conformăm sau să plecăm”, mi-a spus directorul executiv. Până la urmă nu și-a dat demisia, astăzi stă în același fotoliu. Mă gândesc că în timp a găsit formula magică prin care a reușit să-și achite ”datoriile” față de partid. Cred asta și datorită faptului că în urmă cu un an și ceva, numele persoanei respective era zilnic pomenit în presă la rubrica celor care urmează să fie decapitați. A scăpat, se pare că nu mai are probleme, totul e în ordine. Mi-am adus aminte de povestea asta ieri, când am aflat că Mircea Man, președintele maramureșenilor care l-au votat, a fost rechemat la sediul DNA Oradea. Nu am dat importanță evenimentului pentru că până ce vom avea un verdict final în dosar, drumul Baia Sprie – Bârsana va mai fi reabilitat de câteva ori. Asta chiar dacă Beniamin Rus, patronul firmei ”Selina”, cea care se face că lucrează la drumul respectiv, ne spunea în 2010, la conferința de presă prilejuită de începerea lucrărilor că:  ”garanția drumului este pe termen nelimitat”. Am fost singurul din sală care m-am făcut de râs, râzând ca proasta-n târg când am auzit vorbele astea, dar zău că nu am putut să mă stăpânesc.  Să revenim la oile noastre. Mircea Man a avut surpriza să constate că (de data asta) nu pentru licitația trucată a drumului a fost deranjat de procurorii bihoreni, ci pentru o presupusă influență politică pe care ar avea-o asupra unui mahăr din PDL, căruia i se întocmește de zor un dosar voluminos. N-am prea înțeles cum vine treaba, dar Man a spus că ne vom lămuri după ce va apare comunicatul DNA. În aceeași zi, Sorin Apostu, cel pe care premierul Boc l-a lăsat să conducă primăria Clujului, a fost călcat de procurori și reținut pentru 24 de ore. Alături de el va sta la răcoare, deocamdată pentru același interval de timp, și soția lui. Asta după ce în urmă cu câteva zile, Radu Bica, vicepreședintele CJ Cluj, a fost reținut și apoi arestat preventiv pentru 29 de zile. Nu insităm asupra primarilor democrați, Solomon (Craiova) și Gutău (Rm. Vâlcea), dovediți ca luători de mită și condamnați la pârnaie. Nici asupra doamnei de la Timișoara care a transformat o instituție publică într-o filială bancară a PDL. Pus în fața acestor cazuri concrete, am ajuns la concluzia că directorul cu care am început povestea asta avea mare dreptate când îmi spunea ce se întâmplă prin instituțiile publice din România. Toate, de la creșele și grădinițele de cartier până la cele mai importante, au fost politizate la maximum. Absolut nimic nu mișcă în țara asta decât la comanda și cu aprobarea celor numiți în funcții de PDL. Pentru asta toți aceștia trebuie să achite taxa de protecție către partid, după modelul practicat de clanurile interlope. Mafia de partid și de stat este, de departe, cea mai puternică structură care operează în România.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA