AcasăAdministrațiePRIORITĂȚI BAIA MARE – Primarul Cherecheș a vorbit cu aleșii locali despre...

PRIORITĂȚI BAIA MARE – Primarul Cherecheș a vorbit cu aleșii locali despre câteva proiecte prioritare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Luni, 22 mai, a avut loc prima ședință de Consiliu Local la care a participat și primarul Cătălin Cherecheș, asta după ce mai bine de un an nu a putut să-și exercite mandatul. Pe lângă proiectele aflate pe ordinea de zi, primarul le-a reiterat aleșilor locali câteva dintre prioritățile orașului. Despre toate acestea, Cherecheș a informat și printr-o postare pe rețeaua de socializare Facebook.

„Am constatat că sunt oameni din toate zonele politice alături de care chiar se poate lucra pentru Baia Mare și pentru băimăreni. Indiferent dacă unii mi-au fost parteneri sau adversari, din acest moment dacă este vorba despre binele băimărenilor avem datoria să rezonăm. Cu siguranță că o vom face!”, a spus primarul.

Iată și care sunt aceste proiecte prioritare, readuse în atenția consilierilor locali de către primar:

„Vă prezint în continuare câteva dintre proiectele readuse de mine în atenția consilierilor locali și care au fost aprobate cu majoritatea voturilor aleșilor:

1.Analiza oportunității înființării unei societăți pe acțiuni care să se ocupe de gestionarea serviciilor de utilități publice și administrare a domeniului public și privat al municipiului Baia Mare (servicii de deszăpezire, salubrizare, întreținere zone verzi, drumuri dar și clădiri). Având în vedere problemele cu care s-a confruntat orașul în iarna trecută dar și costurile pe care administrația locală le are cu serviciile publice din domeniul salubrizării, a întreținerii spațiilor verzi, a drumurilor sau a clădirilor, am considerat că este oportun să propun în Consiliul Local realizarea unui studiu de fundamentare în urma căruia să înființăm o societate în regie proprie prin care să eficientizăm activitățile publice dar să reducem și costurile specifice acestor lucrări.

  1. Aprobarea studiului de fezabilitate pentru construirea unei săli multifuncționale la Colegiul de Arte din Baia Mare, o sală care să fie integrată perfect în mediul înconjurător în care va fi realizată.
  2. Revenirea la acces gratuit pe liniile de transport în comun pentru persoanele cu vârsta peste 70 de ani și care au domiciliul în Baia Mare.
  3. Transparență totală în Administrația Publică Locală. Începând din această lună ședințele de Consiliu Local dar și cele ale comisiilor de specialitate vor fi transmise pe facebook. Mai mult, cheltuielile săptămânale vor fi făcute publice într-o secțiune a site-ului www.baiamare.ro, o secțiune vizibilă pentru toată lumea.
  4. Comerț stradal civilizat, reglementat de către Comisia de estetică urbană. Îi invit pe toți cei care au inițiative și desfășoară astfel de activități să depună solicitări, la sediul Primăriei Baia Mare pentru închirierea suprafețelor dar și pentru proiectele prin care să ne arate, din punct de vedere funcțional și estetic, ce activitate vor să desfășoare. În zilele următoare voi reveni cu detalii despre fiecare proiect prezentat mai sus”, arată Cătălin Cherecheș.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA