AcasăActualitate112PRINSĂ ÎN FLAGRANT – O băimăreancă a încercat să dea o spargere...

PRINSĂ ÎN FLAGRANT – O băimăreancă a încercat să dea o spargere la o casă din Fărcașa, însă nu a avut noroc

spot_img

DISTRIBUIȚI

PRINSĂ ÎN FLAGRANT  Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Acest lucru i s-a demonstrat şi unei tinere din Baia Mare, care a reuşit să sustragă un telefon mobil şi o bicicletă, însă a fost prinsă în timp ce încerca să sustragă bani dintr-o locuinţă. Apelul pe 112 a fost înregistrat de poliţişti ieri noapte, la ora 04.20. Un bărbat domiciliat în localitatea Tămaia a reclamat că a surprins în locuinţa sa o persoană care încerca să sustragă bunuri.

Poliţiştii Secţiei 3 Fărcaşa, deplasaţi de urgenţă la locul faptei, au identificat o tânără de 20 de ani, domiciliată în Baia Mare. Cercetările efectuate au relevat că aceasta a profitat de faptul că proprietarul a lăsat uşa de acces neasigurată, a pătruns în camera în care acesta dormea şi a sustras un telefon mobil şi o sumă de bani. Întrucât a zărit lumina lanternei, bărbatul s-a trezit şi a reuşit să o prindă şi să o reţină.

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că băimăreanca este bănuită de încă două furturi, ambele comise în această săptămână. Luni, 16 iulie, aceasta ar fi sustras un telefon mobil, în valoare de 1 500 lei, din incinta Spitalului Judeţean Baia Mare şi tot ieri noapte, în jurul orei 02.00, ar fi sustras o bicicletă din curtea unui imobil de pe raza localităţii Sălsig.

Toate bunurile sustrase au fost recuperate de poliţişti şi restituite părţilor vătămate. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acesteia.

 

Informații furnizate de IPJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA