Acasăoameni noiPRIMELE MĂSURI - Dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în cazul...

PRIMELE MĂSURI – Dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în cazul tragediei din Retezat

spot_img

DISTRIBUIȚI

PRIMELE MĂSURI Poliţia a deschis dosar penal in rem cu privire la faptă în cazul tragediei din Masivul Retezat, unde doi adolescenţi de 13 şi 14 ani – Erik Gulacsi şi Dor Geta Popescu – şi-au pierdut viaţa, iar cinci persoane au fost rănite în urma unei avalanşe care s-a produs sâmbătă în zona Şaua Bucurii-Poiana Pelegii, la circa 2.000 de metri altitudine, scrie Agerpres.

„S-a întocmit un dosar penal in rem cu privire la faptă. Cercetările vor stabili ulterior dacă există vinovaţi cerţi în această cauză”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Laura Bradu.

Ancheta este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg, iar în funcţie de complexitatea ulterioară a cauzei dosarul ar putea fi preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Până acum au fost audiate trei persoane care se află la Refugiul Genţiana din Retezat. Este vorba despre coordonatorul celor 51 de turişti şi de alte două persoane din acelaşi grup care se aflau sâmbătă în apropierea locului în care s-a produs avalanşa şi care au intervenit pentru scoaterea de sub zăpadă a victimelor. Audierile vor continua în perioada următoare, cu alţi martori ai accidentului.

Mai mulţi salvamontişti şi jandarmi montani au plecat duminică dimineaţa spre locul în care s-a declanşat avalanşa pentru a-i aduce la baza muntelui pe cei doi copii care au murit acolo.

„Spre locul în care s-a produs avalanşa se îndreaptă 18 salvamontişti şi cinci jandarmi montani. Traseul este foarte greu, mai ales că a început să viscolească, iar zăpada măsoară aproape un metru.

Echipele vor folosi două tărgi speciale pentru transportul victimelor. Estimăm că acţiunea va dura circa 10-12 ore”, a explicat şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, toate cele cinci persoane rănite din grupul surprins de avalanşă au fost aduse la Cârnic, iar trei dintre acestea au primit îngrijiri medicale. Tatăl fetei Dor Geta Popescu, decedată în avalanşă, a rămas internat în spitalul din Hunedoara.

sursa INFO

sursa FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA