AcasăActualitatePoliticPrimarul Eugenia Godja, avertizează! Hienele politice vor să profite de pe urma...

Primarul Eugenia Godja, avertizează! Hienele politice vor să profite de pe urma tragediei de la Sighetu Marmației!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Reporter: Doamna primar Eugenia Godja, dorim să vă cerem câteva detalii legate de evenimentele triste petrecute la Sighetu Marmaţiei în noaptea şi dimineaţa zilei de duminică 19 februarie.
Eugenia Godja: Da, aţi vorbit aşa cum simt eu ca şi un om care are responsabilitatea oraşului pe care îl păstoreşte. Au fost evenimente extrem de triste pe care nu le-am gândit, nu le-am dorit nici în cele mai de groază filme, dar s-au întâmplat. Există eroarea umană, de care nu putem face abstracţie oricât de optimist ne-am privi viaţa noastră şi a celora de lângă noi. Au fost două explozii, nu departe de locul de care ne aflăm, de Primărie, pe strada Coposu, într-un imobil proprietate particulară. Prima a avut loc la un club în noaptea zilei de sâmbătă spre duminică, la orele 01.00, iar a doua la nouă ore după cea de la miez de noapte, în jurul orelor 10.00, duminică dimineaţa. După prima explozie, care s-a petrecut în grupul social al clubului Eufobia au fost şapte victime. Din cele şapte victime, şase au fost urgent tratate la Spitalul municipal din Sighet şi, ulterior, transportate printr-o aeronavă militară, la intervenţia SMURD-ului, la Bucureşti, la Spitalul de Arşi, iar după a doua explozie au fost zece victime, dintre care nouă au fost duse la spital, tratate într-un regim de primă urgenţă. Patru din cei nouă răniţi grav, dintre care doi foarte grav, au ajuns şi ei la Bucureşti, în parte la Spitalul de Arşi şi în parte la Spitalul Floreasca. Părerea mea este că cea de-a doua explozie putea fi evitată dacă se respectau toate condiţiile pe care le impune legea în asemenea situaţii.
– Cum aţi aflat de deflagraţia de la clubul Eufobia?
– Nu pot să fiu decât sinceră pentru că este mult prea serioasă discuţia pe care o avem. Am aflat uitându-mă din întâmplare duminică dimineaţa la televizor, la Realitatea TV, am înmărmurit citind într-un colţ, pe un mic spaţiu, „explozie la un club din Sighetu Marmaţiei”. Speriată, primul meu gândul a fost să sun la Primărie să văd ce s-a întâmplat. Am sunat, am avut două sau trei intervenţii telefonice, nu mi-a răspuns nimeni. Am sunat la Poliţie, de la acolo am primit confirmarea. M-am speriat, am rămas înmărmurită. Se petrece un asemenea eveniment groaznic în oraşul nostru, iar eu, ca primar, nu sunt anunţat. Că la alte chestiuni mult mai mărunte ştiau foarte repede să mă anunţe, ba unii ba alţii. L-am sunat pe directorul de la Gaz, care s-a aflat la locul cu pricina şi care mi-a spus aşa: „Doamna primar, s-a produs o explozie la club. Eu nu cred că poate fi vorba de gaze acumulate, eu cred că o mână criminală a lucrat aici şi acum ne îndreptăm cu o echipă de specialişti spre cabinetul notarial al domnului notar Sas Gheorghe să vedem ce găseşte în imobilul care era perete în perete cu grupul social al clubului”.  A fost ultima discuţie cu acest om pentru care eu am o părere bună pentru că am lucrat foarte bine şi a fost extrem de serios, pentru că el a fost prima victimă şi, din păcate, şi cea mai gravă dintre cei 10 accidentaţi atunci. Este vorba despre Silviu Comănici. Este directorul firmei Berg Sistem Gaz, firma care lucrează aici pe distribuţie şi exploatare de gaze naturale.
– Ce reprezentaţi ai Poliţiei, Parchetului, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean au venit la faţa locului şi când au venit?
– Eu vreau să vă spun că după ce am aflat de cele întâmplate, la un interval de câteva minute, am fost sunată de o ziaristă de la Baia Mare, ca şi ea extrem de panicată, mă întreabă: „Doamna primar, este adevărat că s-a produs a doua explozie”. La care eu, tot aşa stupefiată, am spus: nu ştiu! Dă-mi voie să mă interesez. Eu eram în drum spre strada unde a avut loc explozia. Când am aflat de a doua explozie mi-am schimbat traseul şi m-am dus direct la spital. Am stat între cei răniţi până când toată lumea a fost pregătită şi transportată cu ambulanţele SMURD-ului la Baia Mare. Pentru a doua oară aeronava militară a venit după ei. Apoi am venit spre Primărie. La ora 14.45 eram în faţa Primăriei, toate televiziunile erau aici. Mi-au pus tot felul de întrebări, în afara celor petrecute în spital nu am putut să dau prea multe relaţii. Am dat telefon la un consilier şi am ajuns în capătul străzii Coposu, aici unde s-a petrecut deflagraţia. Aici era, şi am să vă răspund acum la întrebare, preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Mircea Man, era chestorul de poliţie Liviu Popa (inspectorul şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române, n.red.), despre care aflasem în după-masa zile de duminică că este la Poliţie, a şi făcut o conferinţă de presă seara la Poliţie. Mai era şi ceva procuror de la Bucureşti, erau comisarul ISU pe Maramureş, este vorba de domnul Ion Pop, Rapidul, cum îi spunem noi. Mai era şi comandantul Poliţiei din Baia Mare, Mircea Sabou, mai era domnul Bărbos (Augustin Bărbosu – şeful SIPI Maramureş, n.red.), nu ştiu ce servicii speciale reprezintă, şi am stat cu ei până dimineaţa la 05.00 ca să plecăm liniştiţi că zona a fost depresurată de gaze, pentru că era o concentraţie destul de mare de gaze la confluenţa dintre strada Coposu cu strada Simion Bărnuţiu. Eu cred că trebuia să fiu invitată, așa se cădea datorită funcției pe care o ocup, în comisia care efectua cercetările, nu din alt motiv. Repet, așa era normal!
– Ce ne puteţi spune despre firma SC Berg Sistem Gaz care a realizat instalarea gazului metan în Sighetu Marmaţiei?
Mă bucur că îmi puneţi această întrebare pentru că vă mărturisesc, chiar cu multă mâhnire, că în ziua de luni, când nu îmi vedeam capul de presiunea pe care o suportam, numai cu gândul la cele întâmplate, cineva din media scrisă îmi dă un telefon şi, între altele, mă întreabă aşa: „Spuneţi-mi, doamnă, ce culoare politică aveţi?”. Nu îmi permit să vă spun dumneavoastră cum i-am răspuns insului şi cred că l-am lecuit să mai pună asemenea întrebări într-o situaţie în care nu ar fi trebuit să amestece politicul. Vreau să vă spun că licitaţia pentru această lucrare de distribuţie şi exploatare a gazului la Sighet a câştigat-o la Ministerul Industriei şi Resurselor firma SC Berg Sistem Gaz SA. Deci, noi nu am avut în comisia de licitaţie niciun reprezentant. Nu a avut nici Maramureşul niciun reprezentant. A participat la licitaţie Berg Sistem Gaz, care s-a asociat cu o firmă specializată în gaze din Baia Mare. A mai participat o firmă – CPL Concordia – o societate cu capital italian, despre care noi am aflat de la Mirandola, un orăşel cu care suntem înfrăţiţi, cum că ar fi o firmă extrem de serioasă, care îşi respectă angajamentul, iar lucrările răspund parametrilor tehnici actuali moderni. Aceleaşi lucruri frumoase le-am auzit despre firma în cauză şi de la preşedintele Consiliului Judeţean Cluj de atunci. Iar noi, ca să ne asigurăm, pentru că era şi o noutate, o lucrare atât de importantă şi de dorită, introducerea gazului metan, am dat acestei firme o scrisoare de agreere. Am crezut că îi putem avantaja spre a-i putea câştiga ca şi firmă, căreia prin licitaţie să i se concesioneze lucrarea de gaz. N-a fost să fie aşa. Licitaţia a fost adjudecată de către firma Berg Sistem Gaz. Deci, fără amestecul nostru şi fără o susţinere pentru această firmă. Lucrul acesta vreau să se ştie foarte bine pentru că au existat tot felul de poveşti îmbrăcate într-o haină politică incorecte. Şi vreau să se ştie adevărul, iar cei care se grăbesc să aducă acuzaţii să gândească înainte pentru că nu există faptă neplătită şi vorbă pentru care să nu suporţi în timp consecinţele. Contractul în urma adjudecării licitaţiei s-a încheiat la 8 septembrie 2003 între firma câştigătoare şi minister. Noi am primit de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale o adresă prin care ni se comunică că în urma verificării contractului încheiat este favorabilă aprecierea făcută de comisie, iar firma Berg este declarată şi acceptată de ei ca firmă câştigătoare. Nu am avut ce face, am acceptat. Era domeniul în care specialiştii şi-au spus cuvântul. A venit firma. Am avut de lucru cu această firmă pentru că ei ne-au cerut să eliberăm autorizaţia de construire fără să plătească taxa de autorizare. Nu am vrut să dăm autorizaţia fără taxă. Ne-au hărţuit cu tot felul de avocaţi şi procurori, iar atunci noi am făcut un demers scris către Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor. Ne-au răspuns destul de greu şi, întradevăr, în răspunsul lor se arată că dacă lucrările se fac în interesul comunităţii, pe domeniul public, poate să fie scutită de taxă de autorizare firma care câştigă lucrări de interes public. Dar pentru că am căutat să fim scrupuloşi în aşa fel încât nimic din ceea ce înseamnă lege să nu fie încălcată de noi, am luat legătura cu Curtea de Conturi, care ne-a cerut să facem un act notarial prin care firma Berg şi-a asumat responsabilitatea prin care în cazul în care un organ de control impută suma de un miliard jumate, cât era taxa de autorizare, împreună cu penalizările care decurg, le vor plăti ei. Le-am dat autorizaţia, pentru că eram acuzaţi de abuz de putere, în 23.02.2005. Pentru că am avut acest joc al neînţelegerilor cu firma respectivă, noi am cerut autorităţii naţionale şi ministerului prin autoritate să rezilieze contractul cu firma aceasta pe care noi am socotit-o neserioasă.
– Cine sunt acţionarii şi administratorii acestei firme?
Administratorul era Răzvan Enache şi cuplat în toată afacerea cu alţi domni pe care eu nu îi cunosc. În toamna lui 2004, în noiembrie, în prezenţa unui delegat din partea Primăriei, la întâlnirea cu reprezentanţii autorităţii şi ai ministerului, după ciocniri verbale pe argument din partea noastră, au acceptat rezilierea contractului. Au venit alegerile, s-au schimbat miniştri. Ministrul pus să gireze funcţia la Ministerul Industriilor şi Resurselor a fost domnul Codruţ Şereş, care l-a înlocuit pe Dan Ioan Popescu. Domnul Şereş, sensibil probabil la contestaţia pe care au făcut-o cei de la Berg, a repus contractul pe rol şi atunci noi nu am mai avut ce face şi în 23.02.2005 le-am dat autorizaţia şi au început activitatea de distribuţie şi exploatarea. Aceasta a fost povestea cu firma care în 2010 îşi schimbă acţionariatul. Este cumpărată de alţi acţionari, dar pe noi nimeni nu ne-a întrebat dacă suntem de acord cu vânzarea şi cumpărarea care se face.
– Consideraţi că au fost realizate aceste lucrări în mod corespunzător?
Eu vreau să vă spun că în 29.11.2006 prin adresa nr. 19.003, la sesizarea colegului meu care a primit din partea mea sarcina de serviciu de a răspunde în relaţiile cu această firmă, deci, atenţionată de domnul inginer Codrea Aurel, am înaintat ANRGM-ului de atunci, ANR-ului de astăzi, o adresă cerându-i să efectueze un control asupra modului în care societatea Berg Sistem Gaz îşi onorează obligaţiile în raport cu graficul de lucrări şi dacă respectă normativele tehnice în vigoare. Am primit răspuns în 3.01.2007 că lucrările sunt de bună calitate. Ei, lucrările au continuat. Din cei 67 de km, câţi sunt prinşi în proiect pentru Sighet, 48 de km sunt deja în pământ şi firma are 2.000 de abonaţi, atât persoane fizice cât şi juridice.
– Aţi fost solicitată să participaţi la cercetarea la locul faptei şi aţi fost înştiinţată asupra rezultatelor preliminare ale anchetei?
– Nu am fost nici eu, nici nimeni altcineva din Primărie cooptaţi în comisia de cercetări. Nu ştiu decât ceea ce s-a prezentat de către chestor (Liviu Popa, n.red.) duminică în conferinţa de presă. Şi mai ştiu doar ceea ce procurorul de caz îmi comunică exact pe subiectul respectiv, anunţându-ne că o fisură în conducta principală a generat acumularea de gaze în clădire şi pe urmă, din diverse motive, exploziile care au avut loc.
– Aţi sesizat cumva o tentință de secretizare sau de muşamalizare a anchetei ori de deturnare a acesteia, cu iz politic?
– Mă abţin să fac comentarii de felul acesta, nu am cum să îmi dau cu părerea dacă nu am fost acolo.
– Ce mesaj aveţi pentru sigheteni şi pentru maramureşeni?
– Pentru că s-a întâmplat ce s-a întâmplat, şi ziua de duminică nu a adus decât jale şi durere pentru unele familii, m-am implicat direct, dar şi ajutată de colegii din Primărie, şi am luat un microbus şi cu 11 aparţinători l-am trimis la Bucureşti. Părinţi sau fraţi a persoanelor aflate în spitale. Le-am asigurat transportul, mâncare, ce au avut nevoie. Le-am plătit două nopţi de cazare la hotelul cel mai apropiat de cele două spitale. Le-am dat şi bani de buzunar. Aş fi făcut orice să ştiu că le putem diminua, că anula nu era cum, din durere.  Ne-am dorit enorm de mult să aducem gazul la Sighet. Pe vremea Guvernului Năstase am fost la Negreşti, la inaugurarea staţiei şi mi-am spus atunci oare când se va petrece un eveniment de felul acesta şi la Sighet? Dumnezeu a vrut ca la o lansare de-a mea într-o campanie electorală să îl am alături de mine pe preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, şi cu abilitatea unui om politic nu prea versat, am reuşit să îi smulg angajamentul de susţinere pe ideea aducerii gazului la Sighet. Şi domnia sa, ca şi fiu al Maramureşului şi legat afectiv de Maramureş, a promis ajutor. Eu am avut suficient de multă stăruinţă şi putere de a insista la domnul preşedinte. Şi prin intermediul domniei sale să putem determina Ministerul Economiei să ne prindă în distribuţia de gaz. Toată magistrala de la Medieşul Aurit şi până aici, la noi, a fost plătită din banii Transgaz Mediaş, tot la intervenţiile Ministerului, ale preşedintelui, dată fiind înţelegerea precarităţii financiare a zonei de Maramureş, de aici, din partea aceasta destul de nordică şi pentru unii poate uitată de mulţi. Maramureșenilor le spun doar câteva cuvinte. Ce s-a petrecut la noi este trist şi regretabil. Să nu se mai petreacă, dar să nu aveţi teamă pentru că ceea ce înseamnă confort nu se poate asigura cu nimic altceva mai bun, decât cu gazul. Să nu aibă emoţii nici cei de la Săpânţa, nici cei de la Sarasău, nici cei de la Vadu Izei, pentru care s-a organizat licitaţia şi s-a câştigat de aceiaşi firmă. O eroare nu se acceptă, este regretabilă, dar nu înseamnă că erorile se pot repeta. Firma să fie serioasă atunci când construieşte, să respecte toate normativele prevăzute în Legea gazelor naturale şi accidentele vor fi foarte rare sau deloc.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA