AcasăAlteleEconomicPRIMA CASĂ - Ministerul Finanţelor Publice propune suplimentarea plafonului

PRIMA CASĂ – Ministerul Finanţelor Publice propune suplimentarea plafonului

spot_img

DISTRIBUIȚI

PRIMA CASĂ  Ministerul Finanţelor Publice propune suplimentarea plafonului pentru ”Prima casă” cu 250 de milioane de lei până la finalul anului.

PRIMA CASĂ  Motivul constă în solicitările din partea băncilor, astfel că acestea ar putea acorda credite de încă 500 milioane de lei.

“Nivelul plafonului suplimentar de garantare pentru 2016 este fundamentat de perioada scurtă rămasă până la finalul anului. Decizia suplimentării a fost luată ca urmare a ritmului intens şi susţinut de acordare a garanţiilor, care demonstrează interesul şi angajamentul în creştere atât la nivelul finanţatorilor, cât şi al beneficiarilor”, a anunţat vineri Ministerul Finanţelor, conform Digi 24.

Ministrul de resort, Anca Dragu, a precizat, miercuri, că se analizează posibilitatea suplimentării sumelor pentru „Prima Casă” pentru sfârşitul anului.

„Pentru sfârşitul acestui an, într-adevăr există cerere. Analizăm acum în ce măsură este o cerere reală. Practic, acum suntem la nivelul de anul trecut cu sumele pentru Programul Prima Casă.

Sinceră să fiu, nu mă aşteptam să fie cerere suplimentară în 2016 faţă de 2015. În 2015 am avut 200 de milioane nefolosite. Această cerere foarte mare pe 2016 ne surprinde pe toţi participanţii la piaţă. Analizăm în ce măsură e posibil şi fezabil să avem o suplimentare acum, iar pentru 2017 şi anii următori sumele vor fi disponibile”, a afirmat Anca Dragu.

Ea a anunţat că strategia pe 5 ani referitoare la evoluţia programului guvernamental va fi aprobată în săptămânile viitoare în Guvern, printr-un Memorandum. Atât persoanele fizice, cât şi constructorii sau cei care deţin locuinţe şi vor să le vândă își vor putea face planuri pentru mai mult de un an.

„Şi pentru Prima Casă am constatat că e nevoie de predictibilitate. Am văzut evoluţia cererilor, au fost vârfuri în anumite luni, corelate cu anumite evenimente.

De aceea, am propus o strategie pe 5 ani astfel încât atât persoanele fizice, cât şi constructorii sau cei care deţin locuinţe şi vor să le vândă să-şi poată face un proiect pe mai mult de un an”, a arătat ministrul.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA