AcasăActualitateSocialPRIMA CASĂ - Câte familii vor putea beneficia în 2016 de împrumuturi...

PRIMA CASĂ – Câte familii vor putea beneficia în 2016 de împrumuturi acordate prin programul guvernamental

spot_img

DISTRIBUIȚI

Guvernul va reduce limita de dobândă pentru creditele ce urmează să fie acordate anul viitor prin programul „Prima Casă“, însă plafonul de garanţii aferent anului 2016 va fi de numai 1,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că aproximativ 16.850 de familii vor putea beneficia de finanţare prin programul guvernamental.

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a anunţat vineri seara că împrumuturile „Prima Casă“ se vor acorda anul viitor în condiţii actualizate de cost. Astfel, rata dobânzii va fi ROBOR plus o marjă de 2%, faţă de 2,5% în prezent, restul condiţiilor rămânând neschimbate.

De asemenea, Guvernul va suplimenta cu 200 de milioane de lei plafonul de garantare pentru programul „Prima Casă“ pentru acest an, faţă de cele 2,6 miliarde de lei existente, iar pentru anul viitor intenţionează să coboare nivelul maxim la 1,5 miliarde de lei.

Potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului publicat vineri seara pe site-ul Finanţelor, plafonul garanţiilor care pot fi emise va fi suplimentat cu 200 de milioane de lei.

Ministrul Finanţelor a afirmat vineri seară că anul viitor va fi redus plafonul de garanţii pentru programul „Prima Casă“ la 1,5 miliarde de lei. Având în vedere că valoarea medie a unui credit „Prima Casă“ este de aproximativ 178.000 de lei (echivalentul a 40.000 de euro) şi că statul garantează 50% din valoarea împrumutului, rezultă că plafonul de garanţii avut în vedere de Guvern pentru anul viitor va fi disponibil pentru acordarea a circa 16.850 de credite.

Potrivit datelor publicate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri la sfârşitul lunii septembrie, de la demararea programului „Prima Casă“, în iulie 2009, s-au acordat 157.000 de astfel de credite, cu o valoare a garanţiilor oferite de stat de peste 13 miliarde de lei.

Anul următor se pot emite garanţii şi din diferenţa rămasă nealocată din plafonul anului curent, precum şi din diferenţa neutilizată până la 31 decembrie 2015 din sumele alocate băncilor.

Suma reprezentând diferenţa rămasă nealocată, precum şi cea alocată şi neutilizată din plafonul alocat pentru anul curent se va publica pe site-ul Finanţelor şi al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) până la 31 ianuarie 2016 şi se utilizează cu prioritate de către bănci, potrivit proiectului de hotărâre.

Plafonul maxim al creditului garantat de stat în proporţie de 50% este:

 

– 60.000 euro, echivalent lei – pentru o locuinţă veche

– 70.000 euro, echivalent lei – pentru o locuinţă nouă

– 75.000 de euro, echivalent lei – pentru o locuinţă colectivă construită de la zero.

 

Dacă locuinţa pe care doriţi să o achiziţionaţi este mai scumpă, va trebui să suportaţi diferenţa de bani. Avansul este de 5% din valoarea imobilului.

adevarul.ro

 

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA