AcasăNews AlertPREŢUIEŞTE VIAŢA - “Este perfect să fii imperfect” a adunat sute de...

PREŢUIEŞTE VIAŢA – “Este perfect să fii imperfect” a adunat sute de băimăreni la Teatrul Municipal (GALERIE FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sala mare a Teatrului Municipal din Baia Mare s-a dovedit a fi neîncăpătoare în seara zilei de joi, 9 iunie.

Un eveniment marca Lorand Coza, „E perfect să fii imperfect”, a adunat sute de băimăreni. Invitat de onoare al evenimentului motivaţional a fost Andreea Marin, care le-a ţinut celor prezenţi o adevărată lecţie de viaţă despre cât este de perfect să fii imperfect.

„Cred că e vorba de lupa prin care noi privim lumea în care trăim. E vorba de felul nostru de a ne împăca pur şi simplu cu ceea ce e bine în noi şi cu ceea ce, poate, e departe de regulile impuse social. Cred că dacă în seara aceasta vom avea pe scenă oameni de toate vârstele, cu dizabilităţi, unele din păcate din naştere, altele pe parcurs dobândite, care ne vor arăta pur şi simplu că nu există limite dacă tu nu-ţi impui aceste limite, cred că noi, cei perfect sănătoşi cu acest dar de la Dumnezeu, n-avem nici măcar dreptul să ne îndoim de faptul că avem toate uneltele, să zic aşa, necesare, de a ne face viaţa mai bună şi de a o face şi pe a celor din jur. De fapt asta exprimă acest motto: E perfect să fii imperfect, înseamnă şi faptul că nu e nicio problemă dacă nu eşti aşa cum vor alţii, dacă nu eşti aşa cum ai vrea neapărat să fii privit, că poţi avea plusuri, poţi avea minusuri şi per total poţi să fii un om frumos care poate trăi demn până la capăt”, a explicat Andrea Marin, amfitrioana evenimentului.

Astfel de gale, nu sunt o premieră pentru Baia Mare, „zâna surprizelor” fiind deja o prezenţă constantă la evenimentele dedicate persoanelor mai puţin norocoase organizate la Baia Mare.

„Nu mai ştiu exact de câte ori am fost la Baia Mare, am pierdut numărul. Am fost cu Caravana «Preţuieşte viaţa» şi cu «Şcoala mamelor» înainte de această experienţă. Pentru mine nu este un motiv să mă laud, e pur şi simplu parte din modul meu de viaţă, e crezul meu, fiecare om are o misiune în viaţă şi eu am ales-o pe aceasta. Am ales-o pentru că simt, pentru că am durerile mele în urmă, care m-au călit şi care mi-au arătat drumul drept şi mi-au arătat că aici este rostul meu. Fiecare om are un rost în viaţă”, a mai spus Andreea Marin.

La finalul interviului acordat pentru 2.actualmm.ro, Andreea a avut şi un mesaj pentru băimăreni, pentru maramureşenii care tind spre perfecţiune şi se irosesc în căutarea ei.

„E perfect să fii imperfect. Nu încerca să fii mai mult decât eşti, bucură-te de ceea ce eşti, clipă de clipă şi preţuieşte viaţa!”, a conchis ”Zâna”.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA