AcasăEvenimentPreședintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea invitat la Zilele orașului Cavnic

Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea invitat la Zilele orașului Cavnic

spot_img

DISTRIBUIȚI

De două zile de distracţie şi voie bună au avut parte căvnicarii în acest week-end, respectiv în 9 și 10 august, când a fost programată o nouă ediţie a manifestării Serbările Oraşului Cavnic. Până la deschiderea oficială stabilită pentru seara zilei de sâmbătă, 9 august, la ora 20.30, căvnicarii s-au întrecut la competiții de cros și șah, cei mici și-au arătat talentele la Tip Top Minitop, a avut loc concursul de băut bere și premierea sportivilor.

Autoritățile locale au recompensat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie prin organizarea Nunții de aur, iar după-masă a avut loc dezvelirea vagonului şi lansarea Broşurii “Cavnicul, ieri şi azi”de către grupul informal CAVNICarii. Spre seară a fost organizat un campionat de fotbal, urmat de recitalul Ciprian Drăgan.

După deschiderea oficială au urmat concertele susținute de What’ s Up și Anda Adam, iar seara s-a încheiat cu focuri de artificii, reprezentația lui Ianis Fachirul și discotecă în aer liber. Și duminică, 10 august, căvnicarii au avut parte de competiții, fiind stabilit concursul de șah, de skandenberg, tractarea TIR-ului, concursul de tăiat bușteni, iar după masa a fost stabilit programul artistic oferit de Lăutarii din Ardeal, Petrică Mureşan, Năstăcuţa Iuga şi formaţia, Ioana Pricop, Nistor Dragoş şi formaţia, Grupul Iza, Vasile Coca, Ana Hosu, Nicolae Sabău şi Veta Biriş.

Gabriel Zetea, vicepreședinte CJ Maramureș: ”Administrația locală din Cavnic și-a dat mâna în interesul cetățenilor”

Sâmbătă seara, la ora 20.30, pe scena orașului Cavnic au urcat oficialități locale, județene și naționale, iar mesajul transmis a fost unul de unitate și conlucrare în interesul comunității. Astfel, alături de primarul PSD, Alexandru Dragoș și viceprimarul PP-DD, Vladimir Petruț s-au aflat consilierii locali, primarul comunei Cernești, Nelu Șovre, consilierul municipal din Sighetu Marmației, Gavrilă Mihali, (PP-DD),  viceprimarul comunei Turda, Lucian Nemeș, președintele organizației de tineret a PP-DD la nivel național, Florentina Gherghin Ceanu. Nu au lipsit nici liderii județeni ai PSD și PP-DD, respectiv președintele social-democraților maramureșeni, Gabriel Zetea și Pamfil Cristea, președinte PP-DD Maramureș.

”Atât mesajele PSD, cât și cele ale PP-DD au fost de colaborare și înțelegere în cadrul Consiliului Local, lucru imperios necesar. Este pentru prima dată când administrația locală își dă mâna în interesul căvnicarilor, al orașului. Apreciez și întâlnirea regională a tineretului PP-DD organizată în Cavnic, la care a fost prezent președintele lor la nivel național, dar și reprezentanți din toate colțurile Ardealului. Mă bucur de fiecare dată când văd străini care vizitează Maramureșul deoarece acest județ este mândria noastră, iar interesul nostru este ca turiștii să revină, turismul fiind unul din domeniile prioritare de dezvoltare.

Cel mai mult mă bucură înțelegerea care funcționeză acum în cadrul Consiliului Local Cavnic, iar faptul că interesele politice converg în același sens va duce la deblocarea proiectelor comunității. Am promis administrației locale din Cavnic întregul meu sprijin în a doua jumătate a anului 2014 pentru a reuși promovarea și semnarea unor contracte de finanțare pentru refacerea infrastructurii. Atât pentru proiectele finanțate prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), cât și pentru cele accesate prin fonduri europene voi oferi ajutor și consultanță conducerii locale.

Prin buna înțelegere între PSD și PP-DD s-au născut, în această perioadă, premisele unei dezvoltări durabile a Cavnicului în interesul cetățeanului. Săptămâna viitoare vom avea o nouă întâlnire în Cavnic cu reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, reprezentanți politici, liderii celor două filiale județene al PSD și PP-DD, administrația locală din Cavnic pentru a face o prioritizare a proiectelor orașului”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA