AcasăslolvaciaPREMIERĂ - „Bancă pentru doi” pe scena Teatrului Municipal Baia Mare

PREMIERĂ – „Bancă pentru doi” pe scena Teatrului Municipal Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vineri, 6 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Municipal va fi pusă în scenă piesa „Bancă pentru doi”, de Aleksandr Ghelman. Este cea de-a doua premieră a acestei stagiuni iar din distrubuţie fac parte Claudia Revan şi Doru Fârte, revenit pe scena băimăreană după o îndelungată absenţă. Alături de cei doi ,la reuşita dramatizării şi-au adus aportul Carol Romok în calitate de regizor tehnic, Sandu Şimonca la lumini şi Dan Prodan la sonorizare.

„Îmi este mai uşor să spun un text scris decât să mă exprim eu aşa, liber. Tot ce vreau să ştiţi este că am ales să construiesc acest spectacol împreună cu Doru Fârte fiindcă, în primul rând, textul era rusesc iar mie îmi plac scriitorii ruşi foarte mult iar Doru a ştiut că în momentul în care îmi va propune un astfel de text va câştiga partida şi pe urmă mi-am dorit foarte mult să iasă un spectacol pentru actori, de actorie, nu neapărat de regie”, a declarat Claudia Revan într-o conferinţă de presă.

Doru Fârte şi-a „încercat mâna” la această dramatizare şi în calitate de regizor, lucrând la adaptarea textului.

„Mă bucur să fiu aici cu dumneavoastră şi în postura asta pentru că, de mulţi ani, pe când eram la Oradea nu am mai participat la aşa ceva, la o conferinţă de presă. Am o experinţă de aproape 33 de ani de teatru şi cochetez cu regia deşi, din păcate, nu am studii de regie decât experienţă teatrală acumulată lucrând cu mulţi, foarte mulţi regizori”, a spus Doru Fârte.

Premiera programată pentru vineri se înscrie în strategia managerială a Teatrului Municipal Baia Mare de creare a unui „teatru popular” sau un „teatru de elită pentru toţi”, cu un repertoriu gustat de toată lumea. În cadrul instituţiei vor urma şi alte schimbări, vor fi aduşi actori noi, pentru că în acest moment teatrul băimărean duce lipsă de aşa ceva.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA