AcasăsiugariuPRAZNIC - Sărbătoare mare la Hramul Bisericii greco-catolice din Remeți pe Someș

PRAZNIC – Sărbătoare mare la Hramul Bisericii greco-catolice din Remeți pe Someș

spot_img

DISTRIBUIȚI

PRAZNIC Duminică, 11 iunie, comunitatea greco-catolică din Remeți pe Someș a trăit o zi bucurie, prilejuită de sărbătorirea hramului bisericii.

„Darul sfințeniei îl avem cu toții, pentru că, cu toții am primit puterea Dumnezeiască a Spiritului Sfânt. Încă de la Botez, am fost miruiți și odată cu Mirul, cu sigiliul acesta al Spiritului Sfânt, am fost însemnați cu numele lui Dumnezeu și cu numele iubirii Sale. Spiritul Sfânt este iubirea lui Dumnezeu revărsată peste lume, este iubirea lui Hristos care și-a dat ultima suflare pe cruce”, a spus Preasfințitul Vasile Bizău în omilia din Duminica Tuturor Sfinților, rostită în biserica din Remeți pe Someș.

Credincioșii, împreună cu părintele paroh Abrihan Alexandru au avut bucuria de a-i avea în mijlocul lor pe Eparhul de Maramureș, pe părintele protopop Butean Vasile, dar și pe alți preoți invitați la sărbătoare.

remeti-0

Celebrarea s-a petrecut într-o ambianță liniștită și profundă, cu toții fiind îndemnați la meditație pe tema sfințeniei de către Preasfințitul Vasile.

Acesta, în predica sa a asigurat pe toți cei prezenți că sfințenia nu este un atribut destinat unui statut social sau unei părți privilegiate a societății, ci cu toții suntem invitați la o a gusta: „Sfințenia este viața bineplăcută lui Dumnezeu. Ea are multe chipuri și de aceea avem atât de mulți sfinți: episcopi, preoți, călugări, dar și sfinți care provin din viața de familie.

Sfinții provin din toate straturile societății: atât oameni bogați, împărați, regi, cât și oameni de rând. Toți aceștia pe care noi îi cinstim ca sfinți, au trăit în iubirea lui Hristos, fiecare în felul său”, a spus Ierarhul.

remeți-3

Secretul unei vieți sfinte stă în separarea de tot ceea ce este rău: „Sfințenia înseamnă o separare, o separare de ce-i rău, o separare de păcat, de ură, de diviziune, de tot ceea ce îl face pe om să fie întunecat la suflet… Creștinul zilelor noastre este chemat la această separare de rău, pentru ca sufletul său să se reînnoiască și prin această reînnoire, să lumineze în lume”, a concluzionat Arhiereul.

La sfârșitul celebrării, părintele Abrihan a mulțumit cu drag tuturor credincioșilor, preoților și Preasfințitului Vasile pentru prezența la sărbătoarea parohiei.
sursa info şi foto Episcopia greco-catolică de Maramureş
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA