AcasăEvenimentPornind din Zalau, canadienii au arestat 350 pe persoane pentru distribuire de...

Pornind din Zalau, canadienii au arestat 350 pe persoane pentru distribuire de filme pornografice (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

În august 2010 un profesor de karate de la o şcoală din Zalău era reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de pornografie infantilă. Markus Roth filmase cel puţin 10 minori în ipostaze indecente. Materialele rezultate erau trimise în Canada şi, contra unor sume cuprinse între 1000 şi 3000 de euro, cumpărate de o firma numită azovfilm.

În prezent, pedofilul german este închis, fiind condamnat la 3 ani de închisoare. Despre proprietarul firmei, Brian Way, poliţiştii canadieni aveau informaţii încă din 2005 că distribuia filme poronografice cu minori.
Joi, autorităţile canadiene au anunţat că au destructurat o reţea după ce au arestat aproape 350 de persoane şi 340 de copii au fost identificaţi ca victime ale traficanţilor.

Totodată, angajatul unei şcoli din statul american Georgia, a recunoscut că a pus camere video în toaletele şcolii pentru ai filma pe elevi în ipostaze indecente. De asemenea un profesor canadian ce preda la o şcoală primară din Japonia a recunoscut că a făcut 500 de filme pornografice cu copii ce aveau vârste de până la 5 ani.
Poliţia canadiană susţine că majoritatea filmelor au fost produse în Ucraina, dar şi în România. Acestea erau realizate şi în apartamente, curţi private, saune şi piscine.

Comunicat DIICOT
Urmare a materialelor difuzate în presă, în data de 15.11.2013, referitoare la inculpatul ROTH MARKUS RUDOLF, facem următoarele precizări:
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus la data de 22.10.2010 trimiterea în judecată a inculpatului  Roth Markus Rudolf, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute  de:

– art.18 alin.1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p., respectiv  fapta de a expune, a vinde sau de a răspândi, a distribui, a confecţiona ori de a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziţie ori de a deţine în vederea răspândirii filme, fotografii sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziţii ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani,
– art. 51 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p., respectiv producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziţie, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deţinerea, fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani,  totul cu aplicarea art.33 lit. a C.p..
În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul  Roth Markus Rudolf, în perioada 2008 – 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a produs şi valorificat filme ce prezintă poziţii cu caracter pornografic, a unor minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
De asemenea s-a reţinut că în perioada 2009- 2010, acelaşi inculpat,  în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a transmis unui alt inculpat cercetat în acelaşi dosar, prin sisteme informatice, materiale pornografice cu minori.
Tribunalul Sălaj – Secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 90, pronunţată în şedinţa publică din data de 17 decembrie 2010, în dosarul 8800/84/2010, rămasă definitivă prin neapelare cu privire la inculpatul  Roth Markus Rudolf,  a hotărât în baza art. 18. alin 1 din legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin 2 din C.p, respectiv art. 51 alin.1 din Legea 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p, condamnarea acestui inculpat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
Menţionăm faptul că pe parcursul investigaţiei derulate de procurorii DIICOT a  existat un important şi amplu schimb de informaţii la nivel poliţienesc cu autorităţile germane şi canadiene, fiind puse la dispoziţia acestora din urmă  elemente importante pentru anchetă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA