AcasăActualitateSocialPoliţiştii participă la festivităţile de deschidere a noului an şcolar

Poliţiştii participă la festivităţile de deschidere a noului an şcolar

spot_img

DISTRIBUIȚI

Luni, 16 septembrie a.c., încep cursurile în unităţile de învăţământ şcolar şi preşcolar. Poliţiştii rutieri, de prevenire şi de ordine publică vor participa la festivităţile de deschidere a noului an şcolar pentru a transmite participanţilor, preşcolari, elevi, cadre didactice şi părinţi, mesajul Poliţiei Române.

Pe lângă măsurile luate la nivelul întregului judeţ pentru ca festivităţile de început de an şcolar să nu fie umbrite de evenimente neplăcute şi pentru ca elevii care vin şi pleacă de la şcoală sa fie în siguranţă, poliţiştii vor fi prezenţi la festivităţi pentru a adresa câteva recomandări şi sfaturi ce trebuie avute în vedere pentru a preveni infracţiunile cu victime din rândul elevilor.

Odată cu începerea noului an şcolar, drumurile publice din Maramureş vor cunoaşte, la fel ca în fiecare an, intensificări importante ale traficului rutier, atât în municipiul Baia Mare, cât şi în restul judeţului, în special la orele de intrare/ieşire a preşcolarilor şi elevilor de la program.

Desigur, în condiţiile unui trafic intens, siguranţa în care acesta se desfăşoară este diminuată şi creşte pericolul producerii unor accidente rutiere.

Acest pericol este creat, printre altele, de neatenţie, manifestată atât de către micii participanţi la trafic, cât şi de către adulţi (fie ei părinţi, conducători de vehicule, etc.), de pornirea cu întârziere către şcoală sau grădiniţă, implicând conducerea autovehiculelor cu viteză prea mare sau traversarea de către pietoni a drumului public în fugă şi prin loc nepermis, de întârzierile cauzate de blocaje în trafic  (sens în care recomandăm părinţilor să evite zonele şi traseele aglomerate, să găsească variante alternative şi să ia în calcul o rezervă de timp pentru deplasarea cu copiii spre şcoală sau grădiniţă).

Accidentul rutier reprezintă una dintre cele mai grave forme de vătămare înregistrate la nivel mondial, conform rapoartelor internaţionale şi a datelor statistice înregistrate. După maladii şi malformaţii congenitale care depind în mică măsură de opţiunea de viaţă a fiecărui copil sau tânăr, accidentul rutier se manifestă ca imediat următoarea cauză care determină mortalitatea în rândul tinerei generaţii din cauza absenţei unor abilităţi primare de auto-siguranţă.

Conform datelor statistice ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi UNICEF, cele mai afectate categorii de vârstă sunt 5 – 9 ani, 10 – 14 ani şi 15 – 19 ani, perioade specifice de formare şi dezvoltare a abilităţilor de viaţă sănătoasă, a unui stil de viaţă conştient de repercusiuni şi a unui standard de viaţă ridicat.

În vacanţa de vară care tocmai s-a încheiat, în judeţul Maramureş s-au înregistrat 7 accidente de circulaţie în care, copii de vârstă preşcolară şi şcolară până la 14 ani, au fost implicaţi, aceste accidente fiind produse din vina lor. Din fericire, în urma acestor evenimente a rezultat doar accidentarea uşoară a minorilor implicaţi. Cu toate acestea, este deosebit de important a nu fi ignorat faptul că aceste evenimente puteau fi soldate cu urmări din cele mai  grave şi doar împrejurările au făcut ca minorii să fie accidentaţi uşor.

Constatăm că, în continuare, cele mai multe accidente din această categorie s-au produs din cauza traversării neregulamentare a drumului.

Având în vedere aceste considerente, Serviciul Rutier Maramureş atrage atenţia tuturor participanţilor la traficul rutier asupra vulnerabilităţii pe care o prezintă micii participanţi la trafic în zona drumului public, asupra necesităţii conştientizării, de către adulţi, cu privire la responsabilităţile pe care aceştia le au pentru prevenirea implicării copiilor în accidente rutiere. Sintetic, vorbim despre ceea ce înseamnă ATENŢIE, RESPECT ÎN TRAFIC, EDUCAŢIE RUTIERĂ (inclusiv prin puterea exemplului!)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA