AcasăActualitateSocialPoliţiştii maramureşeni au acţionat pentru combaterea evaziunii fiscale. Vezi ce amenzi s-au...

Poliţiştii maramureşeni au acţionat pentru combaterea evaziunii fiscale. Vezi ce amenzi s-au dat si ce s-a confiscat

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii maramureşeni de la structurile de investigarea fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră au efectuat în perioada 27 ianuarie – 28 februarie a.c. controale pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, prelucrării, depozitării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.

Ei au efectuat 306 controale, dintre care 115 la persoanele fizice, 107 la mijloacele de transport şi 84 la societăţi comerciale. Astfel, au fost constatate 17 infracţiuni, prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, şi 169 de contravenţii care au fost sancţionate cu amenzi în valoare de aproape 84.000 de lei.

Poliţiştii au dispus ridicarea în vederea confiscării de bunuri în valoare de peste 16.000 de lei şi indisponibilizarea unui autovehicul în valoare de 20.000 de lei.

Exemplu

În 19 februarie a.c., poliţiştii au oprit în trafic o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat din satul Văleni, comuna Călineşti. Acesta efectua activităţi de comercializare de produse cerealiere pe raza comunei Ieud deşi nu deţinea documente legale de provenienţă pentru întreaga cantitate de marfă. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3000 de lei şi au dispus confiscarea a 5.145 kg produse cerealiere, în valoare de 7.500 de lei şi indisponibilizarea mijlocului de transport, estimat la 20.000 de lei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA