AcasăActualitateSocialPOLIȚIA RUTIERĂ - Șoferi beți sau cu permisul suspendat, prinși la Baia...

POLIȚIA RUTIERĂ – Șoferi beți sau cu permisul suspendat, prinși la Baia Mare, Recea și Șomcuta Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

În timp ce acţionau pentru supravegherea şi controlul traficului rutier, poliţiştii maramureşeni au constatat ieri patru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

La ora 12.06, a fost depistat în trafic un băimărean de 51 de ani în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiul reşedinţă de judeţ. El a fost înregistrat cu aparatura radar deplasându-se cu viteza de 70 km/h, nu purta centura de siguranţă şi nu avea asupra sa permisul de conducere şi nici actul de identitate. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că băimăreanul figurează cu permisul reţinut din data de 16 aprilie a.c. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului. Bărbatul s-a ales acum cu un alt dosar penal.

O situaţie similară a fost constatată şi de poliţiştii din Recea. Ei au identificat un băimărean în vârstă de 37 de ani ce conducea pe raza comunei un autoturism deşi are permisul de conducere reţinut în vederea suspendării.

Un tânăr de 25 de ani din satul Chelinţa, aflat la volanul unui autoturism, a fost oprit azi noapte în trafic, pe DN 1C, Şomcuta Mare. El a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie mai mare de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Lui i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii din Cicârlău s-au sesizat din oficiu ieri după masă că, pe DC 101 din localitate, un stâlp de la reţeaua electrică este rupt. În urma activităţilor întreprinse s-a constatat că, în timp ce un bărbat din Cicârlău conducea o autoutilitară spre locul de muncă a derapat şi a intrat în stâlp. Poliţiştii au verificat documentele bărbatului şi ale vehiculului şi au constatat că autorizaţia de circulaţie provizorie a maşinii avea valabilitatea expirată din data de 18 martie 2015.

În toate aceste cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA