Politia: Doi tineri au fost prinsi la volan sub influenta alcoolului ori cu permisul suspendat

0
112

În scopul prevenirii comerţului ilicit şi a evenimentelor rutiere soldate cu victime, poliţiştii maramureşeni au desfăşurat ieri mai multe acţiuni pe raza judeţului. Pe timpul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 78 sancţiuni contravenţionale în sumă de peste 14000 de lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 41 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană şi au fost reţinute în vederea suspendării 21 permise de conducere. Nouăsprezece şoferi au rămas fără permis pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor.

Loading...

Coltau: La volan sub influenţa alcoolului 

Azi noapte, la ora 01.30, pe DJ 184, localitatea Coltău, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani din localitate. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că se afla sub influenţa alcoolului. Lui i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Copalnic Mănăştur: Cu permisul suspendat la volan

Pe DN 18 B, la ieşirea din localitatea Copalnic Mănăştur, a fost identificat un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 21 de ani din Trestia. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti în bazale de date s-a stabilit că tânărul are permisul de conducere suspendat pentru neacordare de prioritate vehiculelor.

În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.