AcasăMARAMURESUL ISTORICPeste 13.000 pachete cu ţigări confiscate de poliţiştii de frontieră la granita...

Peste 13.000 pachete cu ţigări confiscate de poliţiştii de frontieră la granita de nord (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au depistat în cadrul unor acțiuni specifice pe linia combaterii contrabandei cu țigări două autoturisme  în care se aflau 13.570 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, care urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere.

În data de 28 octombrie a.c., la nivelul ITPF Sighetu Marmației s-au declanșat mai multe acțiuni specifice pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. Astfel, în dimineaţa zilei de 28 octombrie a.c., în jurul orei 05.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina a identificat pe DJ 109 G, pe raza localității Straja, jud. Suceava, un autoturism care, la observarea lucrătorilor noștri, a oprit brusc, iar conducătorul auto a abandonat mașina și a fugit spre interiorul localității. La controlul efectuat asupra mașinii, în aceasta au fost observate mai multe colete care conțineau țigări, fapt pentru care s-au luat măsuri specifice de monitorizare a zonei în vederea reținerii persoanelor implicate. La scurt timp a fost reținut și conducătorului auto care a fost identificat ca fiind Z. Costel, în vârstă de 51 de ani, domiciliat în Slobozia, jud. Ialomiţa. S-a luat măsura conducerii autoturismului şi şoferului la sediul S.P.F. Brodina unde, în urma inventarierii coletelor,  a rezultat o cantitatea de 5.770  pachete ţigări, marca „ Fest”, de provenienţă Belarus. Întreaga cantitate de ţigări,  în valoare de 57.700 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar persoana în cauză este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă. Totodată, autoturismul folosit în activitatea infracţională, în valoare de peste 15.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră până la finalizarea cercetărilor.

*În dimineaţa aceleiaşi zile,  în jurul orei 08.15 poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuţi pe timpul executării unei misiuni specifice au identificat și oprit pentru control, pe raza localităţii  Vicovu de Sus,  un autoturism  marca “Audi” condus de cetăţeanul român Adrian J., de 22 ani, domiciliat pe raza judetului Suceava. În urma controlului efectuat de poliţiştii de frontieră asupra autoturismului s-a descoperit în interiorul acestuia 12 colete cu ţigări de provenienţă ucraineană.  Şoferul şi autoturismul au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră din Vicovu de Sus unde, în urma inventarierii coletelor,  a rezultat cantitatea de 7.800 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, de diferite mărci. În timpul cercetărilor efectuate s-a stabilit că la activitatea infracţională a mai participat o persoană şi anume  N. Aurel,  în vârstă de 55 de ani, domiciliat în oraşul Vicovu de Sus. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 78.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Totodată, autoturismul folosit în activitatea infracţională, în valoare de aproximativ 7.000 lei,  a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA