AcasăEvenimentSportPERIOADA DE PREGĂTIRE – CS Minaur Baia Mare, gazdă a primului turneu...

PERIOADA DE PREGĂTIRE – CS Minaur Baia Mare, gazdă a primului turneu amical

spot_img

DISTRIBUIȚI

PERIOADA DE PREGĂTIRE  Echipa masculină a Clubului Sportiv Minaur Baia Mare se pregătește de primul turneu amical din perioada de pregătire. Astfel, la finele acestei săptămâni în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare se vor desfășura o serie de partide amicale. Turneul are loc în perioada 19-21 august, publicul băimărean având astfel ocazia să vadă pe teren echipa care va lupta pentru promovarea în Liga Națională de Handbal.

La acest turneu, pe lângă echipa masculină a CS Minaur vor participa CSM Satu Mare, CSM Oradea și Universitatea Cluj.

Programul partidelor este următorul:

Vineri, 19 august

Ora 16.00 CSM Satu Mare – CSM Oradea

Ora 18.00 CS Minaur Baia Mare – Universitatea Cluj-Napoca

Sâmbătă, 20 august

Ora 16.00 CSM Satu Mare – Universitatea Cluj–Napoca

Ora 18.00 CS Minaur Baia Mare – CSM Oradea

Duminică, 21 august

Ora 09.30 CSM Oradea – Universitatea Cluj-Napoca

Ora 11.30 CS Minaur Baia Mare – CSM Satu Mare

După turneul amical desfășurat la Baia Mare, CS Minaur pleacă la Suceava pe 24 august, unde va juca două meciuri amicale împotriva echipei CSU Suceava. Ultimul meci amical din perioada de pregătire va avea loc pe 3 septembrie, încă nefiind stabilit adversarul. În primul amical pe care CS Minuar l-a susținut în deplasare pe terenul nou-promovatei în Liga Națională, CSM Satu Mare, băimărenii s-au impus cu scorul de 33-32.

Startul noului sezon competițional al Diviziei A va avea loc pe 17 septembrie, programul competițional urmând a fi stabilit în următoarea perioadă de către Federația Română de Handbal. Cel mai probabil echipa masculină a CS Minaur Baia Mare va susține în prima etapă partida împotriva celor de la Academia de Handbal Minaur Baia Mare.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA