PERCHEZIȚII ÎN IEUD – Arme de vânătoare, muniție, carne de vânat și trofee de cerbi găsite în casa unui maramureșean. Bărbatul s-a ales cu dosar penal

0
320

PERCHEZIȚII ÎN IEUD   O armă letală, muniţia şi o lunetă aferente, precum şi cinci trofee de căprior şi cerb şi mai multe kg de carne de vânat au fost ridicate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în urma unor percheziţii domiciliare efectuate pe raza localităţii Ieud.

În baza mandatelor de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Dragomireşti, vineri, 20 iulie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza localităţii Ieud. Activităţile au vizat un bărbat de 56 de ani, bănuit de comiterea unor infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au găsit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor o armă letală de vânătoare, muniţia şi o lunetă aferente acesteia, mai multe kg de carne de vânat, trei trofee de căprior şi două de cerb.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul nu este autorizat pentru a deține, purta și folosi arme și muniții, iar arma ridicată nu figurează înregistrată în evidenţele poliţiştilor. La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Ieud şi luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Maramureş.

Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

 

Informații furnizate de IPJ Maramureș

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.