PENTRU SPORIREA POPULAŢIEI ORAŞULUI – Terenuri gratuite pentru tineri, în Cavnic

2
147

PENTRU SPORIREA POPULAŢIEI ORAŞULUI  Tinerii care au până în 35 de ani și visează la o casă a lor sunt aşteptaţi în oraşul Cavnic din Maramureş.

Primarul este gata să le pună la dispoziţie 100 de parcele, pentru a spori populaţia localității. Există însă câteva condiţii. Iar în zonă, salariile nu sunt suficient de mari, ca să atragă prea mulţi doritori, conform Ştirile  ProTV.

Vladimir Petruț, primar oraşul Cavnic: “Aici va fi unul dintre terenurile care va fi atribuit tinerilor pentru construirea unei case, aici încap 2 case conform datelor pe care le avem şi astfel de terenuri avem 50 de parcele”.

Raul a anunţat printre primii că ar vrea să beneficieze de acest ajutor. În urmă cu 3 ani, a plecat la muncă în Franţa. Deşi câştiga bine, dorul de casă nu i-l poate alina nimeni, spune el.  “Lucrez ca sudor în Franţa, la Paris şi aş vrea să mă întorc dacă aş primi teren. Să mă întorc în ţară că acolo este cel mai bine”, a spus Raul.

Stabilit la Londra de ani buni, unde lucrează ca şofer, Marius a aflat de la părinţi că poate primi gratuit o bucată de pământ. Imediat a sunat la primărie, pentru detalii.

Marius: “O să-mi găsesc de muncă şi în ţară, la Cavnic, ca şi în străinătate nu-i aşa uşoară viaţa. Am mai mult de 1.000 lire aici. E un proiect foarte ok pentru că dacă ar fi să cheltuim cu terenul am plăti 1.600 Euro şi nu aş fi reuşit să iau teren şi să ridic o casă”.

Cei care doresc să primească o parcelă de până la 400 de metri pătraţi trebuie să aibă cel mult 35 de ani, să nu deţină un teren în proprietate, mai mare de 500 de metri în mediul urban şi 5.000 de metri pătraţi la ţară.

De asemenea, odată ce primesc pământul gratuit, trebuie să înceapă să ridice casa în cel mult un an. Până acum sunt 40 de cereri.

Vladimir Petruț, primar oraşul Cavnic:“Ar aduce foarte multe beneficii pe termen lung. 300 de persoane ar plăti impozite, taxe, agenţii economici ar avea cui să vândă, s-ar porni nişte motoare de care am avea nevoie”.

Investitorii de aici sunt şi ei încântaţi de această iniţiativă, mai ales că tot încearcă să găsească angajaţi.

În zonă exista o firmă care asamblează tablouri electrice, o fabrică de pufuleţi şi una de cartoane. Plus câteva magazine mici, pensiuni şi restaurante. Salariile pornesc de la minimul pe economie şi pot ajunge la 2.500 de lei net. În străinătate însă se câştigă mult mai bine.

Diana Dănuț, reprezentant firmă: “Am avea nevoie de încă 170 de persoane. Li se acorda transport şi sunt condiţii, programul e flexibil, prime de sărbători. Minimul pe economie la început şi după o să aibă o normă”.

În prezent, în Cavnic sunt 5 mii de locuitori, dintre care 1.600 pensionari şi 800 copii.

sursa info Ştirile ProTV

Te-ar mai putea interesa

Loading...

2 COMENTARII

  1. Sigur ca da,curg locurile de munca in zona si cu salariul minim o sa-si construiasca case,ca noi suntem idioti si o sa-i si credem.Poti sa primesti terenul gratis cand doar sa-ti bage curent platesti cat costa terenul,iar 100 mp construiti la rosu sunt vreo 30000 de euro,cat un apartament cu 4 camere in Cavnic.Ce sa mai vorbim de proiect,finisari,utilitati,centrale termice,etc.Adica te plangi ca nu primesti credit de la o banca pentru o garsoniera de 10000-15000 de euro si te apuci de construit casa?Numai in Cavnic se pot intampla astfel de minuni.

  2. De fapt e foarte realizabil,la fel cum la nivel de conducere judeteana se crede ca Maramuresul poate sa prospere industrial si economic fara parcuri industriale,asa si la nivel de Cavnic se crede ca se pot face case de catre oameni cu venituri in jurul salariului minim.In zona partiilor probabil sa aiba transportul gratuit pana la baza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.