PENTRU COPIII SUFERINZI – A fost lansat proiectul “Servicii sociale integrate – asistență și intervenție în tulburări de dezvoltare”

0
294

Asociaţia Autism Baia Mare implementează în perioada 1 martie 2015 – 30 aprilie 2016 proiectul SERVICII SOCIALE INTEGRATE – ASISTENŢĂ ŞI INTERVENŢIE ÎN TULBURĂRI DE DEZVOLTARE, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş.

Tulburările de dezvoltare au devenit o reală problemă la nivel naţional datorită numărului de noi cazuri diagnosticate care este în continuă creştere. Recuperarea copiilor cu tulburări de dezvoltare depinde de mai mulţi factori începând cu depistarea precoce (în jurul vârstei de 2 ani) şi afectează dezvoltarea copilului în ariile comportamentului, al comunicării şi al interacţiunii sociale.

Proiectul îşi propune îmbunătăţirea abilităţilor de viaţă independentă a 120 de copii cu tulburare de dezvoltare din judeţul Maramureş prin dezvoltarea unui pachet de servicii sociale moderne şi eficiente de depistare, intervenţie personalizată, monitorizare şi evaluare. De asemenea, se adresează unui număr de 120 de părinţi/tutori ai acestor copii pentru a-i abilita în a gestiona corect şi eficient diagnosticul copilului lor. Proiectul asigură accesul la informaţii adecvate şi relevante cu privire la abordarea copiilor cu tulburări de dezvoltare pentru un număr de 100 de specialişti care vin în contact cu aceşti copii.

Azi 25 iunie 2015 în prezența autorităților și a partenerilor a fost inaugurată locația proiectului de pe str. Victor Babeș, nr. 52. Noul spațiu ne permite să primim mult mai mulți copii în terapie și să le asigurăm serviciile de care au nevoie. Alături de cei prezenți astăzi la eveniment am realizat un simbol al muncii noastre de până acum, precum și al eforturilor comune pe care le vom depune pe viitor pentru copii. SPORUL CASEI este simbolul colaborării noastre cu partenerii și autoritățile locale.

Proiectul este finanţat prin granturile Spaţiului Economic European 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. (Credit foto – Dan Mezok)

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.