AcasăActualitate112PENTRU A SCĂPA DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ - Au incendiat intenționat țigările...

PENTRU A SCĂPA DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ – Au incendiat intenționat țigările de contrabandă

spot_img

DISTRIBUIȚI

 PENTRU A SCĂPA DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au depistat și confiscat peste 6.400 de  pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 60.900 lei, provenite din contrabandă.

Într-unul dintre cazuri, persoanele implicate au incendiat anexa în care erau colectate țigările pentru a nu fi depistate probe cu privire la activitatea infracţională.

Pentru reținerea persoanelor implicate, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind trase două focuri de arma în plan vertical, conform prevederilor legale.

În data de 16 martie, la nivelul STPF Maramureș, acționând  în baza unor date conform cărora într-o anexă gospodărească de pe raza localității Petrova este depozitată o cantitate de țigări, s-a declanșat o acțiune specifica pe linia combaterii contrabandei.

Astfel, un echipaj al poliției de frontieră care se afla în zonă a observat că, în jurul orei 21.30, la o anexă gospodărească aparținând casei a izbucnit un incendiu.
La faţa locului a fost solicitat un echipaj din cadrul ISU Maramureș care a procedat la stingerea incendiului.

Pe timpul intervenției I.S.U., polițiștii de frontieră au observat mai multe persoane care au fugit din curtea imobilului respectiv, având asupra lor cartușe cu țigări.

Drept urmare lucrătorii noștri au intervenit pentru reținerea acestora, moment în care persoanele în cauză au adresat injurii și amenințări la adresa polițiștilor de frontieră, aruncând cu mai multe obiecte contondente spre aceștia.

Astfel, polițiștii de frontieră au procedat la somarea prin voce şi deoarece cei în cauză nu s-au conformat, au fost executate două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, moment în care persoanele în cauză au s-au dispersat în direcţii diferite, fugind spre alte imobile din zonă.

În anexa respectivă, polițiștii de frontieră au depistat mai multe colete cu țigări, marea majoritate a acestora fiind afectată de incendiu. În urma inventarierii țigărilor recuperate a rezultat cantitatea de 3.520 pachete, de proveniență ucraineană, în valoare de 32.000 lei.

Din primele cercetări a rezultat faptul că incendiul a fost provocat intenționat în scopul distrugerii țigărilor care fac obiectul infracțiunii de contrabandă.

În cauză sunt cercetate două persoane, domiciliate pe raza județului Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia și distrugerea de probe la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Ieri, 16 martie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Siret au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 04.00, oamenii legii au observat, pe direcția localității de frontieră Vășcăuți, două persoane care transportau colete voluminoase de la frontiera de stat spre interiorul țării.

Polițiștii de frontieră au trecut la urmărirea şi somarea prin voce a celor în cauză, moment în care aceștia au abandonat coletele şi au încercat să fugă.

În urma acţiunii s-a reuşit reţinerea unui bărbat, cetăţean ucrainean, identificat ulterior ca fiind Vasyl T., în vârstă de 31 ani, domiciliat în satul Stercea din Ucraina.

În zona respectivă, polițiștii de frontieră au descoperit 2 colete, învelite în folie de culoare neagră, care au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii s-a constatat că acestea conțin 1.000 pachete țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.

La scurt timp, poliţiştii au identificat şi reținut, în P.T.F. Siret, pe sensul de ieşire din ţară şi cea de-a doua persoană care a participat la activitatea de contrabandă şi anume Oleksandr D., în vârstă de 26 de ani, cetățean ucrainean.

Întreaga cantitate de țigări în valoare de 11.900 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar celor doi cetăţeni ucraineni li s-au întocmit lucrări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și contrabandă în formă agravantă.

Şi polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Poienile de sub Munte au descoperit în zona de competență, în urma unor acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, 1.900 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare totală de 17.000 lei, țigări ce au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză de efectuează verificări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Informaţii furnizate de ITPF Sighetu Marmaţiei

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA