PENSII – Doar o treime dintre pensionari folosesc carduri

0
149

PENSII Doar puțin peste o treime dintre pensionarii maramureșeni folosesc cardul atunci când vine vorba despre încasarea veniturilor lunare care li se cuvin.

PENSII  Oficialii Casei de Pensii Maramureș spun că procentul este destul de mic în comparație cu alte județe.

Ei pun acest lucru pe seama faptului că oamenii sunt obișnuiți să aștepte poștașul și că acceptă mai greu schimbările din acest punct de vedere.

De neglijat nu este nici faptul că mulți dintre cei de vârsta a treia au venituri mici care abia le ajung pentru mâncare și medicamente.

Şi că în aceste condiții plata comisioanelor aferent ar însemna o cheltuială în plus.

„La mine vine poştașul în fiecare lună și îmi aduce pensia. Așa m-am obișnuit. Nu trebuie nici să mă deplasez și nici nu pot să fac economii. Pensia e mică, așa ca să se justifice un astfel de lucru”- spune Mihai, un pensionar băimărean în vârtsă de 67 de ani.

Lucia are 74 de ani și spune: „Pensia mea e foarte mică. Banii sunt puțini și abia ajung. Așa că nu pentru mine nu are rost cardul. M-am învățat să îmi împart banii. În plus sunt sigură că nu mă trezesc cu niciun fel de surpriză din partea băncii”.

Sunt însă și pensionari care își încasează de multă vreme pensiile într-un cont și pentru care cardul nu mai este o noutate.

„Eu sunt la pensie de 12 ani. În ultimii șase pensia mi-a fost virată în cont. Mie mult mai ușor așa. Nu sunt legată de casă să aștept poștașul, să umblu pe la poștă dacă nu sunt acasă când îmi vine pensia. În plus nici nu mă tem că aș putea pierde din neatenție banii sau că îi fură cineva”, arată Eva.

Potrivit statisticilor, în Maramureș sunt 40.600 pensionari care își încasează pensia în conturi bancare, adică 34,5% din numărul total de pensionari la nivel de județ.

Oficialii Casei de Pensii Maramureș spun că, după obținerea deciziei de pensionare, se poate opta pentru deschiderea unui cont bancar. Dacă au deja conturi deschise la bancă, virarea pensiei se poate face în aceste conturi.

Plata drepturilor bănești prin intermediul unui cont bancar se face începând cu data de 12-13 a fiecărei luni.

C.A.

Citeşte şi REVOCARE – Un vot pentru conflictul de interes îi lasă pe polițiștii locali fără norma de hrană

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.