PENAL? – Țâgârlaș, Rob și Barbul – groparii istoriei Băii Mari

11
5883

În urmă cu aproximativ doi ani de zile, traficul rutier în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare a fost închis circulației. Din respect față de istoria orașului, zona s-a transformat în una pietonală, iar la unele manifestări aceasta a devenit o adevărată scenă pe care au urcat nume sonore ale muzicii clasice și nu numai.

În urmă cu câteva zile însă, circulația a fost deschisă în mod abuziv, prin simpla decizie a unei comisii cu caracter consultativ, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Baia Mare. Din dispoziția lui Vasile Barbul, a Eleonorei Gheție, directorul Serviciului Public Ambient Urban, dar și al Poliției Locale, spațiul pietonal din Centrul Vechi a fost modificat parțial în parcare și zonă de circulație.

CENTRUL VECHI 2

Decizia de a redeschide circulația în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare este una nelegală din mai multe aspecte. Piața Libertății, atât clădirile cât și perimetrul, este înscrisă în Registrul Monumentelor Istorice, fiind astfel Rezervație de Patrimoniu. La momentul transformării acesteia în parcare publică, la data de 16 februarie 2017, cel care avea responsabilitatea să se ocupe de domeniul urbanism și utilități publice era Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Cu siguranță ne aflăm într-o situație gravă prin care trei indivizi, Rob, Țâgârlaș și Barbul, și-au arătat încă o dată disprețul față de comunitatea băimăreană și istoria ei. Din perspectivă legală, cei trei s-au prelevat de o hotărâre a Comisiei de Circulației, comitet care poate da doar un aviz consultativ. Au ignorat în mod abuziv instituțiile abilitate precum Direcția județeană pentru Cultură și Patrimoniu, fără acordul căreia nu se putea face absolut nimic în zona Centrului Vechi. Mai exact, pentru zona transformată în parcare trebuia un aviz de acord al Direcției de Cultură, lucru care nu s-a întâmplat conform celor relatate de Ioan Marchiș, directorul instituției.

Mai mult, acesta a arătat clar că pentru transformarea zonei respective trebuie aviz, altfel se încalcă legea. De asemenea, pentru a redeschide circulația în Centrul Istoric trebuiau solicitate avize de la Comisia de Urbanism a Consiliului Local, raportul Arhitectului Șef al orașului dar și punctul de vedere al Comisiei de Estetică Urbană și, în final doar Consiliul Local putea decide și nu niște indivizi interimari.

Centrul Vechi a fost transformat în zonă pietonală în anul 2014, la inițiativa primarului ales Cătălin Cherecheș. Acest lucru a determinat dușmănia unui cârciumar din zonă, proprietar de fițuică online.

CONCERT

Întregul demers al redeschiderii circulației în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare are însă, se pare, un alt substrat. În anul 2016, la alegerile locale, Cristian Niculescu Țâgârlaș a beneficiat de susținere și promovare gratuită pe site-ul cârciumarului pentru a obține transformarea pietonalului în parcare, estimând că tot orașul va veni la bodega lui.

Oare se poate vorbi de un trafic de influență sau de abuz în serviciu? Acest lucru va fi stabilit de către organele abilitate mai ales că împotriva lui Marinel Rob, Țâgârlaș și Barbul a fost înregistrată deja o plângere penală pentru abuz în serviciu, trafic de influență și încălcarea legii patrimoniului.

ActualMM

centrul vechi iarna baimareana

Te-ar mai putea interesa

Loading...

11 COMENTARII

  1. Este regretabil ca proiectul domnului Catalin Chereches cu privire la parcarea subterana de sub piata nu sa mai materializat, dar consider ca este de bun augur si vine in intampinarea cetatenilor acestui municipiu redeschiderea unei parti din piata pentru a putea parca. Intradevar este o solutie de compromis dar din lipsa locurilor de parcare din acea zona solutia e binevenita deoarece deoarece in zona sunt si cateva instituii ale statului ce au program cu publicul si de ce nu chiar si localuri multe la numar din acea zona. Doamne Ajuta!

  2. Daca baimareanu-i sedentar sau cocalar, si s-ar duce cu masina pana la masa in restaurant sau pe terasa…ce sa facem? Asta e, astia suntem…:(

  3. >>>>>>>>>Banda de circulație(singura de altfel, cealaltă e utilizată de taximetriști pentru staționare) ce trece prin fața Hotelului Minerul și intersectează strada Gheorghe Șincai asigură concomitent atât ieșirea din Centrul Vechi, cât și intrarea în parcarea amenajată din fața hotelului, astfel că manevrele sunt doar la aprecierea conducătorilor auto, pe principiul – primul venit, primul servit – întocmai ca la Islamabad. Coliziunea autoturismelor, prin lipsa reglementării corespunzătoare, poate deveni o realitate, iar marcarea cu semnalizarea „Cedează Trecerea” este irelevantă, dacă ați deschis o singură bandă de circulație, Domnilor!!!… nu vreau să cred că trebuie să faci ocol pe la piață pentru a intra în parcare, pe sens>>>>>

  4. Inca din 2001 proiectul de reabilitare a avut avize din partea tuturor instituriilor , cultura circulatie , dsp , mediu pentru a fi parcare . Doar fostul primar a transformat acea zona atat de necesara penteu parcare masinilor in loc de propaganda unde putea sa organizeze concertele de prostire a baimatenilor si lic pt amplasarea bradului megaloman de orbire a populatiei. Este binevenita initiativa , asta inseamna sa asculti oamenii , vocea strazi si mai ales al celor care locuiesc sau lucreaza in zona centru vechi. Sa nu vina unu de la gara sa zica ca era mai bine altfel fiindca nu se loveste zilnic de problema imposibilitatii parcarii in centeu vechi. Oare cand s-a inchis acea portiune si cand au fost concertele cu sutele au avut avizul de la cultura etc?? …. repet inca odata acea suprafata s-a construit direct parcare … si piatra cubica asa e pusa … culori diferite pentru delimitarea locurilor .

  5. Si când te gândești că Tagarlas își face strategii ( din nou) de data aceasta sa devină primar interimar ?Sa vedem ce negociază de data asta , folosindu-se de denumirea partidului ???

  6. Orasul e praf,atat din punct de vedere economic cat si demografic.Un oras care se credea liberal,avea la conducere niste liberali cu principii total neliberale.Pe langa faptul ca nu au iubit concurenta si libera initiativa,nu au sprijinit constructia unor parcuri industriale,cum au facut administratiile judetelor învecinate,ceea ce a dus sa avem cei mai saraci muncitori,cu salariile majoritare pe minimul pe economie.Si carciumarii sefi au iubit salariile minime pe economie,bonusul ospatarilor fiind doar spaga de la clienti.Salariile mici si lipsa de perspectiva au depopulat orasul,a scazut clientela,astfel e antologica deschiderea unei shaormerii-pizzerii in plin centru,care nu a supravietuit nici macar 7 zile.Tot in zona ( Culturii) este inca un restaurant vesnic inchis,care nu rezista decat vreo 2 luni pe perioada de vara.De aici a aparut foamea pentru putinii clienti sau tineri care au mai ramas in oras,mai ales ca nici clientela de pe strada Scolii nu mai e cea fost si probabil doar Gold Plazza e pe plus.Viitorul e si mai sumbru,deoarece depopularea continua si nici locuri noi de munca nu o sa apara,actualul CJ fiind total paralel cu nevoile populatiei.In loc de parcuri industriale,noi iar ne 3,14sam contra vantului si vrem scoala de echitatie,care va ajunge probabil la fel de falimentara ca, Centrul Vechi.Lipsa concertelor organizate cred ca se simte din plin in aceea zona.

  7. Nu aveti dreptate si nici argumentele folosite nu sunt corecte. In proiectul initial de reabilitare a Centrului Vechi, spatiul in discutie avea destinatia de parcare, avand inclusiv avizul Directiei de Cultura. Inchiderea zonei cu ocazia unor manifetsari se poate faca fara probleme si daca nu puteti intelege ca turistii sunt si ei beneficiarii acelui spatiu aveti o problema de obiectivitate. De ce nu va referiti in articolele dv la situatia precara in care se afla orasul, de faptul ca primarul este acuzat de coruptie?

  8. Ieste o porcarie fie parcare fie ,,sala de spectacole” centrul vech,trebuia lasat ca un parc de agrement cu multa verdeata,si umbra .Unde te poti iesi cu copii de minuta,sa joace liberi,fara masin care ne strice aierul care in sfisit putem avea curat ca nu mai avem combinat.Cindva acum 10 ani am intrebat pe cei din conducerea orasului despre modificari care urma sa se faca in oras ,ca la aceste schimbari se tine cont de interesele Baimarenilor sau unor interese personale.Mi sa raspuns ca daca aduc suficent bani ,modificam centru vech cum vreau eu. atunce find la un chef am luat ca o gluma dar ulterior am constatat ca nu a glumit persoana respectiva,a modificat centru vech in interes personal al crismarilor barmanilor si boschetarilor nu in interesul baimarenilor.Va rog aratat-im inca un oras care a facut din centrul vech al orasului a facut parcare pentru restaurantele, crismele,barurile si boschetar..vezi Sibiu sau Brasov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.