PE MARGINEA UNUI CÂNTEC – Ce le răspunde un preot celor de la trupa Taxi

1
745

Părintele sibian Constantin Necula răspunde videoclipului manifest contra Catedralei Mântuirii Neamului lansat de trupa Taxi.

„De câteva zile ascult pe repeat monologul ritmic al celor de la Taxi. De fapt mă uit la clip. La fețe, grimase și atitudini. Parte îi socotesc prieteni ai mei de duh și nu voi lăsa momentul de acum să întunece respectul acesta. Prietenia este dincolo de păreri de moment.

Trebuie să recunosc că abia zilele acestea am remarcat. Cuvântul e legat de câte un nemulțumit ce se dă prieten cu Dumnezeu, familiar Lui. Și abia acum mi-am adus aminte că a construi în România este un vis pentru mulți.

Nu. Taxi și prietenii nu s-au visat mergând pe autostrada Sibiu-București, deși măcar una dintre personalități ar ajunge mai ușor acasă și ar revedea Catedrala din Sibiu. Care? Catolică? Evanghelică? Ortodoxă? Care vrea.

Nu. Taxi nu s-a visat în spitalele închise din lipsă de specialiști sau în școlile golite de elevi, nici în casele de bătrâni ale Bisericii ori în pridvoarele de frumusețe ale mănăstirilor românești- uite, dacă cea ortodoxă îi deranjează să meargă la Lipova la Sfânta Maria Radna. În miezul de luminiș de la Cioara ori Oașa, în haturile de lumină din munții Rodnei ori Rarău înțeleg că mergem doar când vrem să dăm bine cu cealaltă parte de popor, făcătoarea de rating, nu de cultură”, scrie preotul sibian, pe Republica.ro.

 

Te-ar mai putea interesa

Loading...

1 COMENTARIU

  1. cele mai controversate proiecte sunt de fapt cele care rămân in timp si produc adevarata valoare.Controversat proiect a fost si Casa Poporului si acum după ce industria a fost rasa de pe fata pământului e singurul obiectiv care o sa dăinuie si o sa-i crească valoarea,pe lângă faptul ca devine obiectiv turistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.