Partidul Populist Român

0
123

Marea şi singura întrebare care mai merită pusă după ce nişte urşi în căutare de hrană şi un bufon populist în căutare de capital electoral ieftin au ajuns să facă agenda publică a unei ţări timp de o săptămînă întreagă e: cum mama dracului s-a ajuns aici? Cum e posibil ca, umblînd prin România, să observi şocat cum, dintr-o dată, taximetrişti şi poştaşi, cumnaţi şi soacre, dramaturgi şi buticari, poliţişti şi ţaţe, pensionari şi portari, sindicalişti şi cadre didactice, toţi să vorbească cu glas tare şi cu aparentă preocupare despre Dan Diaconescu şi despre un combinat chimic? Şi culmea, toţi par competenţi în chestiuni subtile legate de chimia industrială şi pieţele de desfacere a poliolilor. Dar, mai presus de toate, toţi aceşti aspiranţi la un venit personal decent par extrem de preocupaţi de avuţia naţională.
Această ultimă săptămînă în care Dan Diaconescu a supurat în spaţiul public cu un tupeu de Sexy Brăileancă m-a convins că fantoma „bunului întregului popor“ bîntuie încă nestingherită prin România, braţ la braţ cu prostia cronică şi cu o predispoziţie veşnic neconsumată pentru revanşă socială exprimată în vorbe, în ameninţări goale, în promisiuni publice de răzbunare.

În ultimii ani, încet, dar sigur, discursul politic a involuat cu o cadenţă precisă către stadiul actual de populism ignar practicat de Diaconescu. Modelul originar este Vadim, iar maestrul în arta flatării maselor resentimentare este nimeni altul decît Traian B. Otevistul-şef nu este un produs secundar, un precipitat de reacţie publică la o clasă politică din ce în ce mai mizeră, ci însăşi esenţa sa, rahatul în stare pură, decantat în ani şi ani de tunete şi fulgere neinflamabile contra tuturor presupuşilor duşmani organizaţi ai neamului, precum „camarila“, „mafia“ sau „sistemul ticăloşit“.

Asemenea lui Grenouille din Parfumul lui Süskind, Diaconescu a distilat, cu un cinism profesionist şi eficace, tot ce a observat că se cere pe piaţa populismului resentimentar. A acelui populism în care tot ce merită şi trebuie promis e răzbunarea contra hoţilor şi reîntregirea avuţiei publice. „Anticiocoismul“ DD-ului e doar stratul de sus şi cel mai diluat al budei din care şi-au scos discursul Vadim Tudor şi, mai apoi, Traian Băsescu. E rafinarea succesivă, în scopul utilitar al cîştigării de voturi, a mai vechiului „Jos mafia, sus Patria“ sau a celebrului „La ţepe, în Piaţa Victoriei!“.

Între „JAFO Oneşti“-ul campaniei electorale din 2004 şi „Oltchim-ul“ otevizat al campaniei electorale din 2012 nu e nici o diferenţă. Practic, ce este cutremurător în tot acest circ e concluzia: să promiţi unor oameni simpli, creduli şi neduşi la supermarket că le răzbuni frustrările pentru sărăcie – iată singura formulă cu care mai poţi face rost azi, în România, de un vot cinstit. Deci, nasol moment istoric!
Alin Ionescu

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.