AcasăAlteleEconomicPARADOXAL – Recolte uriașe în România, venituri minime pentru agricultori

PARADOXAL – Recolte uriașe în România, venituri minime pentru agricultori

spot_img

DISTRIBUIȚI

PARADOXAL  Deşi recoltele de grâu, orz, rapiţă, au fost mult mai mari în 2016 decât anul trecut, în unele cazuri creşterea faţă de 2015 fiind şi de 38%, fermierii nu profită de pe urma acestui rezultat. Asta deoarece sunt obligaţi să vândă la preţ mic, neavând capacităţi de stocare, scrie news.ro. În prezent, preţurile sunt la nivelul anului 2015, însă cheltuielile agricultorilor au crescut cu până la 10% , iar cei care vând la preţul actual reuşesc cu greu să-şi acopere cheltuielile, susţin fermerii.

În plus, anul acesta subvenţiile au venit cu întârziere, ceea ce înseamnă, pentru mulţi, o povară în plus. „Preţurile nu sunt bune, sunt la acelaşi nivel cu cele înregistrate în 2015. În condiţiile în care preţurile au rămas la un nivel scăzut, iar subvenţiile au ajuns târziu în conturile fermierilor, agricultorii sunt într-o situaţie disperată”, a explicat consilierul în cadrul Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), Ion Cioroianu.

TIPURI DE LAPTE – Care este cel mai sănătos și ce beneficii oferă fiecare

În schimb, marii agricultori din România, care şi-au construit, în timp, spaţii de stocare a cerealelor şi pot păstra producţiile obţinute anul acesta până la momentul în care preţurile sunt convenabile, au toate şansele să iasă în câştig. Aceste cazuri sunt totuşi rare, la nivelul ţării. „Fermierii stochează producţiile deoarece nu este rentabil să vândă. Dar aceasta este o posibilitate pentru cei care au unde să stocheze.

Spre exemplu, anul trecut în vară preţul pe kilogramul de grâu era de 0,40 de lei, iar în ianuarie preţul a ajuns la 0,72 de lei. Însă, nu toţi îşi permit acest lucru şi au nevoie de bani cash pentru a-şi plăti datorile”, a spus Dimitrie Muscă, agricultor din Arad.

Fermierul a avut o producţie anul acesta de 27.000 de tone de grâu şi se aşteaptă ca şi de la cultura de porumb să obţină o recoltă similară. Acesta spune că va stoca toată recolta deoarece nu vrea să vândă pe un preţ de nimic. Însă cazurile de acest gen sunt încă rare în România, spre câştigul intermediarilor şi traderilor, care deţin cele mai multe spaţii de depozitare din ţară.

PROIECT – Prima Casă pentru persoanele cu venituri mici

Fermierii spun că preţurile sunt în prezent de 60-70 bani pe kilogramul de grâu, 1,5 lei pe kilogramul de rapiţă, 58 de bani pe kilogramul de orz, 50-60 de bani pe kilogramul de porumb şi 1,3-1,45 de lei pe kilogramul de floarea- soarelui.

Sursă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA