AcasăEvenimentSportORIENTARE – Sportivii de la CS Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare, pe...

ORIENTARE – Sportivii de la CS Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare, pe podium la Campionatele Naţionale de Orientare Schi de la Băile Harghita

spot_img

DISTRIBUIȚI

ORIENTARE În perioada 19-22 ianuarie la Băile Harghita s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de Orientare-Schi în probele de sprint, medie distanţă, lungă distanţă, ştafetă şi ştafetă mixtă, competiţii organizate sub egida Federaţiei Române de Orientare.

ORIENTARE  La startul acestor întreceri s-au aliniat concurenţi de la 14 cluburi de profil, organizatorii declarând faptul că la această ediţie s-a înregistrat cea mai mare participare din ultimii ani la acest gen de competiţii.

Sportivii de la Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare au aşteptat cu nerăbdare competiţia supremă din calendarul competiţional de iarnă, ei pregătindu-se temeinic încă de la începutul lunii noiembrie  pentru aceste Campionate Naţionale.

cs stiinta electrosistem (3)

Noii antrenori – Lucia Pop şi Istvan Sebestyen (pentru prima oară în această formulă la un campionat naţional de iarnă) – au adus un suflu nou echipei şi au pregătit sportivii cu metode noi şi inovatoare.

Rezultatele nu au întârziat să apară: nu mai puţin de 68 de diplome au depus în vitrină clubului sportivii de la Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare, reuşind  astfel de departe cel mai bun sezon hibernal de la înfiinţarea clubului.

Performera acestor întreceri a fost Alexandra Roman, care a reuşit să obţină nu mai puţin de cinci titluri de campion naţional, marea majoritate fiind obţinută la diferenţe mari de timp faţă de adversarele din categoria fete 14 ani.

cs stiinta electrosistem (4)

Alţi doi componenţi ai echipei puteau să obţină şi ei aceeaşi performanţă, însă Cristian Constantin în cadrul categoriei de 18 ani băieţi a obţinut doar locul doi în proba de ştafetă mixtă, iar Cătălin Vădean la M14 s-a oprit la doar patru titluri de Campion Naţional.

cs stiinta electrosistem (7)

De remarcat efortul tuturor componenţilor echipei, care au făcut un concurs foarte bun şi au reuşit să îşi aducă aportul la cucerirea  titlului de cel mai bun club sportiv la Orientarea pe Schiuri de către Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare. Mai merită amintit că în cadrul unor categorii de vârstă podiumul de premiere a fost ocupat în totalitate de sportivii băimăreni.

                 Rezultate obţinute

F12 Manu Andreea – trei medalii de aur, două de argint (3-2-0)

Ciocian Rebeca – 0-1-1

Sabou Codruţa – 0-0-1

F14 Roman Alexandra – 5-0-0

F16 Erli Andreea – 3-2-0

Teca Alina – 3-2-0

Ghit Denisa – 0-1-1

Bodea Claudia – 0-1-1

F21 Culcean Roxana – 0-3-1

F45 Pop Lucia – 1-2-0

M12 Cătană Gabriel – 1-0-1

Hreniuc David – 1-0-0

M14 Vădean Cătălin – 4-0-0

Strâmbu Luca – 0-3-0

M16 Iacob Adrian – 1-2-0

Cătană Alexandru – 1-1-1

Peleş Vlad – 0-2-0

M18 Constantin Cristian – 4-1-0

Biro Alexandru – 2-0-3

Crişan Ionuţ – 1-3-0

M20 Hreniuc Alex – 0-0-1

M21 Sebestyen Istvan – 0-0-1

 

Pentru componenţii clubului sezonul de schi continuă cu participarea la Cupa României la Orientare pe Schiuri, competiţie ce se va organiza în perioada 18-19 februarie 2017 în împrejurimile oraşului Miercurea Ciuc.

Informaţii furnizate de CS Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA