AcasăEvenimentSportOrientare pe schiuri. Evoluţie bună a orientariştilor de la Electro Sistem

Orientare pe schiuri. Evoluţie bună a orientariştilor de la Electro Sistem

spot_img

DISTRIBUIȚI

La sfârşitul săptămânii trecute componenţii CS Electro Sistem Ştiinţa Baia Mare au participat la Cupa Harghitei (cumulat cele 2 zile de concurs), primul concurs oficial de orientare pe schiuri din acest an. Competiţia la care au participat 80 de sportivi din ţară s-a desfăşurat în împrejurimile oraşului Miercurea Ciuc.
Se poate spune că a fost un concurs reuşit, care a avut zăpadă din belşug, şi urmele de schi bătute foarte bine de organizatori. Inedit a fost faptul că ca la această competiţie au luat startul primarul oraşului Miercurea Ciuc, precum şi membrii familiei sale (soţia şi cei doi copii), care s-au descurcat bine la categoriile lor de vârstă.
În urma rezultatelor obţinute de cei de la Electro Sistem, îi putem remarca pe Anca Tetişan care a câştigat detaşat categoria 18 ani, precum şi locul 1 obţinut la mare luptă de Cătălin Fârte la categoria 16 ani.
Rezultatele complete realizate de sportivii clubului CS Electro Sistem
Ştiinţa Baia Mare:
Locuri I
F18 Anca Tetişan
M21 Ştefan Libotean
M16 Cătălin Fârte
M14 Alexandru Biro
Locuri II
F18 Roxana Culcean
F12 Erli Andreea
F10 Alexandra Roman
M14 Constantin Cristian
Locuri III
F14 Nicole Maria Bodnar
M16 Teofil Şandor
Comportări meritorii au mai avut Paul Tampa (locul 4 la M16), precum şi Mihai Pintea (locul 5 la M12).
Acest concurs a fost ultimul test de verificare înaintea Campionatelor Naţionale de Orientare pe Schiuri care se vor desfăşura în această săptămâna la izvorul Timişului în localitatea Gărâna din muntele Semenic (jud. Caraş Severin). CS Electro Sistem Ştiinţa Baia Mare speră să reediteze performanţa de anul trecut, titlul de cel mai bun club de orientare pe schiuri din ţară. Informaţii primite de la Istvan Sebestyen, director CS Electro Sistem Ştiinţa Baia Mare
Horia Crișan

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA