TURNEU WTA MADRID – Programul meciurilor din optimile de finală ale jucătoarelor Begu, Halep, Cîrstea și Patricia Țig

0
450

Româncele scriu istorie în această săptămână la Madrid, trei dintre reprezentantele noastre fiind în optimile de finală ale turneului WTA Premier de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 dolari.

În urmă cu puţin timp, organizatorii au anunţat programul de miercuri, în care toate cele trei sportive din România aflate încă în cursă vor intra pe teren. Blockbusterul zilei îl reprezintă disputa Simona Halep – Timea Bacsinszky.

Programul româncelor, miercuri, la Madrid

Irina Begu – Christina Mchale, primul meci pe terenul 3, ora 13.00

Rezultate meciuri directe 0-1. Sportiva din SUA s-a impus cu 6-2, 6-3 la San Diego, pe hard, tocmai în 2008

Simona Halep – Timea Bacsinszky, al doilea meci pe terenul principal, nu înainte de ora 15.00

Rezultate meciuri directe 2-1. Elveţianca s-a impus în ultima confruntare, chiar anul acesta la Miami, în sferturi. După o primă manşă adjudecată de sportiva noastră cu 6-4, Timea a revenit şi nu i-a mai dat vreo şansă adversarei: 6-3, 6-2.

Sorana Cîrstea – Laura Siegemund, al doilea meci pe terenul 3, nu înainte de ora 15.00

Cele două jucătoare se vor afla faţă în faţă pentru prima oară. Sportiva din Germania vine după o evoluţie impresionantă la turneul de la Stuttgart, acolo unde a fost învinsă în finală, de Angelique Kerber, după ce a eliminat nume mari, precum Simona Halep, Roberta Vinci sau Agnieszka Radwanska.

Patricia Ţig – Madison Keys, ultimul meci pe terenul 2, nu înainte de ora 22.30

Cele două sportive nu s-au mai întâlnit până în prezent. O jucătoare de hard, reprezentanta Statelor Unite va avea mari probleme în faţa lui Ţig, care face turneul carierei. Venită din calificări, românca a trecut în turul anterior de o altă sportivă din SUA (Sloane Stephens).

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.