AcasăOPINIIOPINII - Despre munca în echipă

OPINII – Despre munca în echipă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Lipsa voinţei de asociere dintre indivizi, pe bază de implicare şi determinare spre un ţel pozitiv comun, care să contureze convergenţa de interese, pare un fenomen pe care l-am observat atât eu cât şi mulţi dintre interlocutorii mei. Am remarcat, uneori, că mai degrabă s-ar elimina unii pe alţii  printr-o competiţie nedreaptă, în loc să formeze echipă, să se completeze unii pe alţii şi să găsească un consens.

Pe vremea studenţiei, învăţam despre faptul că, doar munca în echipă poate da un randament sporit şi poate genera un climat adecvat în societate. Mă raliez şi eu specialiştilor în domeniu care spun că pentru a construi o echipă e necesar ca cei implicaţi să aibă o anumită instrucţie, să fie conştienţi că nimeni nu poate cuprinde toate domeniile şi aspectele şi că într-o activitate trebuie ca oamenii să colaboreze şi să împărtăşească mereu din experienţa profesională. Învăţăm toată viaţa şi aflăm mereu lucruri noi care ne ajută să progresăm să ne perfecţionăm şi să găsim noi soluţii pentru vremuri care se schimbă continuu, încercând să păstrăm sistemul de valori şi principiile unei societăţi civilizate.

Vorbeam, nu demult, de psihologia industrială şi o bună parte din ideea muncii în echipă se bazează şi pe disponibilitatea şi buna credinţă a experţilor din diferite domenii de a forma tinerele generaţii pentru ca la vremea potrivită să poată prelua ştafeta. Printre lucrurile de bază ce se impun este şi cum să ne ataşăm şi să ne conectăm unii cu alţii în măsura în care să putem întrepătrunde ideile şi să aflăm împreună soluţii, căi şi modalităţi menite să asigure progresul şi bunăstarea fiecăruia şi a poporului întreg.

Am întâlnit persoane instruite, care, deşi doreau să realizeze ceva, nu se apropiau de oameni cu dragoste şi modestie, ci cu înfumurare, aşteptând ca ceilalţi să le recunoască meritele, raportându-se cu superioritate la cei din jur. Nu au fost în stare să facă echipă şi nici nu au avut deschiderea de a dărui din experinţa lor profesională. Concluzia? Omul cu cât e mai cult, cu atât e mai modest şi mai bun şi e gata să ajute şi pe alţii să se dezvolte profesional.

După facultate, am avut satisfacţia muncii împlinite în echipă şi asta datorită profesionalismului unora dintre şefi şi al colegilor mei. E plăcut să ai în jur oameni care ştiu să respecte şi să se completeze unii pe alţii pentru a atinge dezideratele. Mă gândesc, oare,  de ce nu se legiferează modalităţi în care tinerii să aibă locuri de muncă după absolvire în care să îşi efectueze o stagiatură, deoarece acest lucru nu a fost rău. De ce nu se face un studiu de piaţă, atât în sectorul public cât şi în sectorul privat pentru a se putea estima câte locuri de muncă ar exista în fiecare domeniu, pe baza căruia  s-ar putea  repartiza guvernamental tineri absolvenţi pentru a fi pregătiţi în vederea înlocuirii specialiştilor care se pensionează. Poate nu ar mai fi şomajul atât de ridicat, s-ar rezolva şi dezechilibrul demografic cauzat de plecările masive în străinătate. Ar fi mai mulţi contribuabili şi implicit ar avea o mare influenţă asupra bugetului de stat.Toate deciziile trebuie să se bazeze pe o realitate şi pe un studiu riguros. Din estimări empirice nu se poate naşte niciun proiect de administrare viabil. Este nu numai părerea mea ci şi a majorităţii populaţiei. Spunea cineva că doar managerul cu o incompetenţă discutabilă ia ca prima soluţie de rezolvare a problemei, concedierea angajaţilor. Desigur că, reaşezarea lucrurilor, chiar şi într-o economie de piaţă, durează, mai ales după un regim totalitar, dar chiar şi aşa, resursele umane constituie o investiţie importantă a ţării şi trebuie protejate şi folosite judicios, altminteri, ne trezim că nu mai sunt specialişti, deşi ţara a pregătit prin universităţi, dar nu le-a asigurat şi condiţii să profeseze şi să se dezvolte profesional.

Revenind la ideea muncii în echipă, nu pot să nu fac referire în mod categoric la relaţiile interumane care trebuie să se îmbunătăţescă prin schimbarea mentalităţilor şi dezvoltarea spirituală a oamenilor ce generează caracterul uman. Am asistat la o luptă a unora de a fi în frunte, a conduce, deşi nu aveau caracter şi nici competenţa de a gândi pentru societate. Cu asemenea indivizi nu se poate lucra în echipă. Pentru că mereu vor combate orice acţiune doar de dragul eului şi al sinelui avid de a se remarca şi de a fi adulat. Or, atunci când îţi cunoşti limitele, înţelegi, că fără să-ţi respecţi semenul şi să-l preţuieşti obiectiv nu se poate să te asociezi pentru a conlucra spre binele tuturor.

Aşadar, asocierea dintre oameni se bazează pe înţelegere reciprocă, loialiate, preţuire, modestie, prietenie, bunăvoinţă, dragoste umană necondiţionată, atât pe plan personal cât şi social, respectiv profesional, cultural, religios şi alte domenii din societate. E atât de greu? Nu! Ar trebui să ne autoanalizăm să vedem cât egoism avem, dacă ne respectăm cu adevărat semenii, le admirăm şi recunoaştem  talentele şi meritele, dacă ne îmbucură succesul unora sau ne întristează. Suntem, oare, destul de goi de noi înşine ca să putem privim pe cei din jur cu ochi buni şi binevoitori?  Putem avea o vorbă bună pentru oricine, avem destulă empatie pentru semenii noştri? Toate acestea nu le putem avea dacă nu învăţăm de la Dumnezeu, de la Domnul Isus Hristos care ne-a învăţat cum trebuie să fie un Lider adevărat, cum să lucrezi în echipă şi să iubeşti necondiţionat. Cine doreşte se poate „înscrie” în şcoala Mântuitorului,  citind Biblia şi studiindu-I viaţa. Şi (doar) cine voieşte să îl urmeze, trebuie să se le pede de sine, să-şi ia responsabilităţile (crucea) şi să-L urmeze în fiecare zi. Astfel va lucra în echipă cu El şi YEHOVA Dumnezeu prin Duhul Său cel Sfânt şi cu toţi ce sunt ai Săi. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Marina Glodici, Cluj Napoca, 20 ianuarie 2015

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA