Dacă vom privi mai atent în jurul nostru, vom putea concluziona, imediat, că fiecare dintre noi „luptă” sau perseverează pentru ceva în viaţă pentru a-şi atinge un ţel, mai mult sau mai puţin hotărâtor ori corect. Unii luptă pentru putere, alţii să iasă în evidenţă prin toate mijloacele. O parte pentru a se îmbogăţi, o altă categorie să facă o carieră strălucită, unii să se depăşească pe sine, ori condiţia socială pe care o au. Unii îşi fac scop din viaţă din a face rău ori a pune piedici altora, a-şi demonstra superioritatea pe toate căile. Aşadar, o sumedenie de lupte sau preocupări care constituie baza existenţei lor.
E adevărat că viaţa însăşi este o luptă, cum spuneau şi poeţii noştri, dar lupta acesta este legată de adevăr, credinţă, cinste, dreptate, valori care ar trebui să fie în concordanţă cu toate dorinţele şi faptele noastre făcute în vederea atingerii idealurilor sau visurilor noastre. Da! E simplu! Însă, e atât de uşor să constaţi că valul răutăţii umane se ridică tot mai mult şi uneori suntem miraţi, ce poate cineva să facă pentru a-şi satisface sinele, ignorând orice principiu sau regulă. Şi asta sub o mască complet bine aranjată şi anumite faţade de oameni morali.
E oare un lucru rău să avem vivacitate, să perseverăm, să fim plini de entuziasm, să iubim viaţa, să avem bucuria de a trăi, să vrem să ne realizăm aici pe pământ? NU! Problema e cum şi ce anume dorim să facem pentru a ne atinge scopurile. Luptele noastre spre cine se îndreaptă şi împotriva cui? Dacă suntem oameni care poartă lupta cea bună a credinţei în Dumnezeu că El controlează toate lucrurile şi facem ce este bine şi plăcut înaintea Lui, atunci lupta noastră are motivaţie şi ţel adecvat şi just.
Biblia ne învaţă să nu obosim să facem binele, să perseverăm să luptăm pentru binele nostru, dar mai ales pentru cel al tuturor. Uşor? Greu? Cel mai uşor e să faci rău. Să faci binele într-o conjunctură nefavorabilă şi împotrivitoare este foarte greu, dar nu e imposibil.
Am văzut oameni care după ce s-au realizat profesioal, familial şi financiar, au făcut tot posibilul să fie numai ei cei care au făcut asta şi încercau să manipuleze şi să pună “beţe în roate” celor din jurul lor pentru a-şi hrăni egocentrismul, de a fi “cei mai cei mai”, având o o doză mare de dispreţ, privind pe alţii cu superioritate. Lupta cea bună? NU! Şi parcă pentru unii nu e îndeajuns, deşi ştiu că fac rău, se complac şi se consideră chiar îndreptăţiţi să îşi facă dreptate, chiar dacă ştiu că dreptatea o face doar Dumnezeu pentru că deţine toate informaţiile pentru a judeca oamenii şi a răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi ciudat este faptul că aceştia chiar nu “obosesc” să facă rău şi au o satisfacţie nemaipomenită care se confundă cu fericirea când văd pe unii că suferă. Câtă lipsă de caracer, umnitate şi Dumnezeu au aceşti oameni! Dar va fi vai şi amar de ei la judecata lui Dumnezeu care începe încă de pe acum să răsplăteasca tot binele sau răul pe care îl înfăptuim, conştient sau inconştient. Dar mai întotdeauna este făcut intenţionat pentru hrănirea vanităţi fără limite.
Viaţa fără scopuri şi vise bine conturate, bazate pe adevăr, dragoste, credinţă şi speranţă e seacă, fără nicio semnificaţie. Am observat de-alungul vremii că unii oameni nu au nici pic de sensibilitate, sunt indiferenţi la necazurile altora, ba mai mult, se folosesc de ele şi persevează în a face mai multă vâlvă decât pace şi armonie tocmai pentru a privi apoi cu detaşare. Greu de crezut, nu-i aşa? Şi zâmbesc cinic, când îi întrebi care a fost scopul legitim pentru faptele lor. Oameni fără ţintă, cu o luptă care este în detrimentul tuturor. Şi nimeni nu ia atitudine , parcă suntem în afara realităţii. Trebuie să spunem clar şi să avem o reacţie corectă în faţa unor răutăţi şi să “deschidem gura” pentru cei fără apărare, sau când cineva e neîndreptăţit de lângă noi. Dar mai bine ne complacem, prin metoda strutului, ne fură mirajul unei viclenii şi rămânem indiferenţi. Asta e o greşeală extrem de mare, sau mai bine zis este egală cu ura, deoarece nu avem empatie sau înţelegere faţă de cineva care suferă pe nedrept, că trebuie să ne iubim şi să ne respectăm semenii. Pentru că avem nevoie unii de alţii să ne sprijinim şi dacă nu căutăm lucrurile comune care ne leagă în diversitatea în care suntem creaţi, vom fi mereu înrobiţi de alţii prin manevrele lor nedrepte şi antisociale. Mi-e greu să înţeleg ambiţiile unora cu rădăcini adânci în snobism ce întrec răutatea de la limita aşa zisă a normalului, fiind diabolică. Lupta împotriva cuiva care nu îţi face niciun rău, care locuieşte paşnic lângă tine şi care nu îţi cere nimic, doar acceptare, respect şi puţină înţelegere. Dar ce poţi aştepta de la oameni cu lupte fără ţinte drepte?
Oamenii sunt tentaţi să ia măsuri radicale împotriva celor care fac ceva şi ei nu înţeleg corect acel lucru. Mi-aduc aminte de un pasaj biblic unde s-a pus prolema să interzică apostolilor să vorbească despre Domnul Isus şi unul dintre cei care dezbăteau această problemă, a spus să îi lase în pace pe ucenici să predice, deoarece dacă lucrarea nu e de la Dumnezeu se va pierde de la sine, dar dacă e de la Dumnezeu, “să nu ne pomenim că luptăm împotriva Lui Dumnezeu”. Deci fiecare avem dreptul la liberă exprimare, dar în măsura în care suntem conştienţi de responsabilitatea pe care o avem şi de interese. Şi dacă avem chemarea să facem o lucrare şi în numele cui şi al cărui bine, al nostru sau al tuturor? Şi ce urmărim prin lucrarea pe care o facem? Să ne slăvim pe noi sau numele Lui Dumnezeu printre fiii oamenilor?
Mă rog lui Dumnezeu să căutăm să luptăm “lupta cea bună a credinţei” nu ca unii care “dau cu pumnii în vânt” într-o parte şi alta, ci ca unii care îşi cunosc bine ţinta şi Căpetenia , adică pe Domnul Isus, goliţi de sinele rău şi egoist, umpluţi de Duhul Sfânt, să căutăm pacea, să umblăm în lumină, în dragoste, adevăr, în cinste unii cu alţi, să avem o deplină bucurie în harul ce a fost şi va fi arătat odată cu venirea Domnului Isus.
Să renunţăm la competiţia nedreaptă, să ne unim, să ne spirijinim întocmai cum ne-a învăţat Domnul Isus, să nu ne părăsim niciodată la greu, să rămânem modeşti, buni generoşi, curaţi şi sinceri. Ce frumos e omul cu inima curată, al cărui ţintă e să facă fericiţi pe cât mai mulţi oameni, luptând împotriva răului alături de Dumnezeu care este Bun,Milosşi Iertător! Iată care este adevărata noastră luptă la care suntem chemaţi ca oameni. Aşa să ne ajute Dumnezeu pe toţi!
Marina Glodici, Cluj Napoca, 17 octombrie 2014
