OPINIE – Cum ne văd alţii oraşul şi cum apreciază pregătirile pentru 2021 (VIDEO)

5
1400

OPINIE. Am fost la Baia Mare săptămâna trecută să descoperim capitala Maramureșului, care candidează la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

Am ajuns neștiind prea multe despre băimăreni, dar foarte curioși să vedem ce au de oferit. Am stat patru zile, am luat orașul la pas, i-am descoperit oamenii și poveștile, locurile faine și instituțiile care merită vizitate, am gustat din băuturile și mâncărurile specifice locului, iar când am plecat, o parte din noi a rămas acolo pentru totdeauna și ne-am simțit deja ca făcând parte din super echipa de oameni faini de la Fundația Baia Mare 2021, cea care ne-a și invitat.

Am părăsit (încă) un loc pe care-l putem numi „acasă” și în care vom reveni de fiecare dată cu mare drag.

Mi-am amintit de „exoticul” anilor 90 și de mirosurile copilăriei

Oricât s-a dezvoltat și s-a modernizat Baia Mare în ultimii ani, magazinele, buticurile și spațiile comerciale rămase ușor în urma capitalismului sălbatic care standardizează tot, păstrează încă ceva din savoarea și culoarea anilor 90. Numai frigiderele firmelor mari de sucuri sau de bere și de înghețate păreau să strice cumva atmosfera aceea veche a alimentarelor copilăriei mele, cu rafturi din lemn pline de conserve de pește sau de pateu, sau de făină și paste, aranjate cu migală, învăluite în mirosul acela specific de ABC.
„Fast-food”-uri locale la tot pasul, adică mici coșmelii updatate cu termopane albe, din care năvălea mirosul de plăcinte de casă, hamburgeri și hot-dogi adaptați locului, cu chiftele și crenvuști, amestecate cu magazinașe de țoale ieftine, cu haine agățate peste tot, cu umerașe atârnate de cuie înfipte în clădiri, cu tarabe pe care găseai rochii și tricouri demodate și pentru deceniul trecut, și senzația permanentă că după colț ai putea găsi un magazin de casete sau de închirieri de casete video.

Toate astea ascunse pe străduțele lăturalnice ale centrului vechi, care intrau în contrast cu piețele mari reamenajate și clădirile istorice renovate: Piața Libertății, plină de terase cât se poate de „în prezent”, unde se mănâncă nemaipomenit de bine, sau eleganta Piață a Cetății, reabilitată recent, unde descoperi Turnul Ștefan, turnul-clopotniță din piatră masivă al fostei biserici Sfântul Ștefan, ce datează încă din 1347, situri arheologice văzute prin niște geamuri solide pe care erai atenționat să nu calci, și evident că toată lumea călca pe ele, și să nu uit de imensa mână roșie, sculptura superbă a lui Bodgan Rață, poposită temporar din Liverpool și având ca viitoare destinație Berlinul.

Peste tot flori – multe flori, nu glumă -, multe spații verzi îngrijite, mulți copaci de tot felul, care după ploaie umplu orașul de un parfum nemaipomenit, care se îmbină cu aerul rece de seară venit dinspre munți. Ici colo o sculptură, ici colo un afiș rupt și mâzgălit cu un mesaj mesianic și, evident, câteva porți maramureșene pierdute de timp.

Am fost să văd „Marele zid al segregării”

Când am menționat despre zidul „țigănesc” sau așa zisul zid „al segregării”, la o masă plină de cafele și limonadă de la terasa Hotelului Diafan, mai toată lumea a dat ochii peste cap, spunându-mi că nu e o mare „problemă”. Bineînțeles că am fost sceptic cu privire la atitudinea asta rasisto-jemanfișistă vizavi de ceea ce mi se pare mai mult decât o simplă problemă, însă ajuns la fața locului, le-am dat într-un fel dreptate băimărenilor.

Marele și controversatul zid de pe Strada Horea se dovedește a fi de fapt un gard cât se poate de obișnuit – ce-i drept din beton – care nu îngrădește ghetoul rromilor în vreun fel, pentru că are ieșiri în ambele părți. Ba chiar din contră, zidul are rolul de a proteja în special copiii bezmetici să nu sară în stradă.

Însă chiar dacă „mărimea nu contează”, izul rasist din spatele conceptului e în aer și pute destul de tare. Dar asta nu are legătură cu Baia Mare, ci cu România în general, și e o cu totul altă mâncare de păstrăv.

În rest, ți se recomandă să nu faci fotografii prea multe în zonă, să nu te îndepărtezi de mașină și, totuși, dacă încalci aceste reguli, cum am făcut-o eu, să te tirezi repede pentru a nu-ți lua vreo cărămidă de la etajele blocurilor sinistre care pentru orice bucureștean aduc tare de tot cu atmosfera din Ferentari.

Am descoperit Școala Băimăreană de pictură la Muzeul de Artă

Muzeul Județean de Artă din Baia Mare a fost cea mai plăcută surpriză a excursiei noastre și a rămas pentru mine locul meu preferat din oraș. Venind de afară, unde era extrem de cald, și fiind agitat cu privire la câte chestiuni mai aveam de bifat pe lista cu locuri de văzut și oameni cu care să stăm de vorbă, am intrat parcă într-o altă lume, unde timpul s-a oprit și orice plan a fost imediat dat uitării. Pentru că asta e puterea adevărată a artei.

M-am relaxat cu muzică simfonică pe fundal, privind capodoperele Școlii Băimărene de pictură în special, pornite de la Hollosy Simon, care m-au fascinat. M-a binedispus politețea și interesul personalului, am schimbat câteva vorbe cu doamna în vârstă care ne-a făcut un scurt tur, neinvaziv, lăsându-ne să ne bucurăm pe deplin de tablouri. Am rămas cu senzația că am stat acolo câțiva ani, ca într-un basm, și chiar și așa, dacă nu ne grăbeam să vizităm și Muzeul de Istorie, am mai fi rămas un secol.

Tot la capitolul „ia și-o porție de cultură”, m-a impresionat și expoziția marelui sculptor Gheza Vida, un alt personaj marcant al artei băimărene, cu care maramureșenii se pot făli, pe bună dreptate, la nesfârșit.

Am urcat pe acoperișurile caselor vechi din centru și am primit palincă de la voluntari

Voluntarii de la Fundația Baia Mare 2021 au fost alături de noi majoritatea timpului. Așa am intrat, de exemplu, în clădirile Millenium din centrul vechi, modernizate de primărie, și am avut ocazia să ne suim până pe acoperișurile lor și să admirăm munții și tot orașul de sus.

Orice plan ne-am fi făcut într-o zi anume, voluntarii nu s-au rezumat doar la a se comporta ca niște simpli ghizi, ci s-au implicat cu noi întru totul pentru a descoperi orașul lor, transformând toate traseele noastre în mici aventuri și relația cu noi într-o adevărată prietenie. Incluzând aici, desigur, și palinca primită, din care nu ne-am înfruptat cum se cuvine, ca să nu leșinăm pe-acolo.

Tot ei ne-au dus să vedem renumitul turn industrial, care, da, e mai mare decât Eiffelul sau Big Ben-ul, iar pe viitor sper să poată fi și vizitat cum trebuie, pentru că locul ăla abandonat acum pare destul de sălbatic și periculos. Însă mai mult ne-a plăcut să bântuim prin ruinele fostului cinematograf Minerul, momentan închis și cu „speranțe” de renovare.

Am înțeles că pentru a fi Capitală Europeană Culturală contează ce poți face pentru comunitate de aici încolo, nu ce ai făcut până acum

Foarte mulți au senzația că, pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, contează ceea ce un oraș poate deja oferi din acest punct de vedere, însă ideea e cu totul alta, și anume ce poate oferi acest titlu comunității și cum se poate ea dezvolta de aici pe viitor, având un program foarte bine pus la punct, creativ și inovativ totodată. Am aflat toate astea discutând cu Vlad Tăușance și mai ales cu Andreea Ciortea (al cărei nume se leagă și de titlul de Capitală Culturală Europeană al Sibiului), pentru care toată treaba cu Capitala asta nu este doar un job, ci a devenit parte din ADN-ul lor.

Așa că am priceput și eu de ce un oraș ca Iașul nu a trecut mai departe pe lista scurtă a orașelor-candidate, de exemplu, iar la întrebarea legată de șansele orașului Baia Mare de a deveni Capitală Culturală, răspunsul e cât se poate de simplu: sunt șanse chiar mari, pentru că are în spate o echipă dinamică și uber profesionistă, cu experiență și viziune, dar mai ales o comunitate foarte caldă de oameni care în primul rând sunt dispuși să învețe și să ajute la toate evenimentele și proiectele propuse, pentru că realizează importanța acestui titlu pentru viitorul lor și al orașului din care fac parte.

Baia Mare nu a ajuns din întâmplare până aici, iar moroșenii vor continua cu surprizele, sunt sigur de asta după ce mi-am petrecut serile alături de echipa de la Fundația Baia Mare 2021 și am văzut cum o mână de oameni pasionați și dedicați pot face minuni. Am asistat, de altfel, alături de ei, la punerea în scenă a primului Street Delivery la Baia Mare (Ediția Săsar, 17 – 19 iunie) și la o parte din programul restului verii, despre care vom detalia în articole viitoare.

Mi-am dat seama că sunt în țara lui Păcală și beau cu urmașii lui Pintea

Nu degeaba a stat ceva timp Petre Dulfu prin Baia Mare (autorul Isprăvilor lui Păcală, poveștilor cu Gruia lui Novac sau ale lui Făt-Frumos), de are acum și-un liceu care-i poartă numele. Găsești spiritul lui Păcală la tot pasul. Lucrurile se mai întâmplă și pe dos uneori, iar umorul involuntar e la tot pasul în Maramureș. Din primele zile am descoperit astfel Frizeria Tranziției sau semnele de parcare care spun că prostia nu este un handicap.

Eroul locului este însă haiducul Pintea, al cărui mormânt se poate găsi lângă oraș, în pasul Gutin, iar prezentări și elogii despre el găsești inclusiv pe primele pagini ale meniurilor din crâșme și restaurante, unde afli ce bine i-a căsăpit pe boieri. Nu pe toți însă, căci „legenda spune că Pintea Viteazul a cărui viață a fost curmată de uneltirile nobililor din Baia Mare la 7 august 1703”.

M-am întâlnit cu Radu Macrinici, care mi-a povestit despre Festivalul Atelier și mi-a arătat un nod maramureșean

Una dintre cele mai frumoase întâlniri pe care le-am avut a fost cu Radu Macrinici, inițiatorul celui mai vechi festival internațional de teatru din România, Festivalul Atelier, pornit în 1992, și acum directorul Teatrului Municipal Baia Mare.

Radu Macrinici ne-a povestit despre peripețiile festivalului său, care s-a mutat de-a lungul timpului din oraș în oraș (Sighișoara, Satu Mare, Sfântul Gheorghe), după „bunăvoința” fiecărui director de teatru care fie voia acest eveniment, dar mai mult nu, ca acum să se reîntoarcă în Baia Mare – speră el, definitiv, deși acest cuvânt este imposibil de folosit în domeniul nostru cultural – pentru cea de-a XIII-a ediție, care va avea lor între 22 iunie și 1 iulie.

Am vorbit despre piesele jucate de Liviu Ciulei la Baia Mare, care a montat aici Clipe de viaţă, de William Saroyan, şi Somnul raţiunii, de Antonio Buero Vallejo, undeva prin 1970. Am vorbit despre premiile care se vor da anul acesta la Festivalul Atelier, care vor consta în opere de artă donate de artiști, de la picturi, sculpturi, până la nodul maramureșean pe care Radu ni l-a arătat, apoi am vizitat întreg teatrul, descoperind cu fascinație cabinele actorilor și lumea din spatele scenei.
Cărți bune, cărți noi și locuri excelente de citit

Am găsit în Baia Mare un anticariat chiar în centrul vechi, aparținând unei femei despre care se spune că în tinerețe era incredibil de frumoasă și astfel în urmă cu mulți ani toți băimărenii veneau să cumpere cărți de la ea, doar ca să mai stea în preajma ei. Și, apoi, chiar dacă nu am dat de clasicele lanțuri de librării din țară, ne-am bucurat să-i descoperim pe cei de la MaraLibris, care au în total 10 librării în oraș, cu noutăți de la toate editurile și o gamă diversă de titluri, pentru toate gusturile.

Se citește în Baia Mare și, mai ales orașul, după cum spuneam, plin de verdeață și liniștitor, cu parcuri mari și bănci pretutindeni, te îmbie să deschizi o carte. În puținul timp liber rămas, între tot felul de vizite și întâlniri, am terminat și eu de citit Potretul lui Dorian Gray al lui Wilde, că tot sunt în perioada în care mă întorc cu mare drag la clasici.

M-am gândit, desigur, să-mi iau o vacanță de vreo lună, cam așa, și să citesc câteva zeci de cărți la Baia Mare, mi-am găsit și câteva locuri unde probabil voi face asta, cu pauze în care voi revedea Muzeul de Artă și evenimentele care acum se pregătesc de Fundația BM 2021.

Sursa info

Te-ar mai putea interesa

Loading...

5 COMENTARII

  1. ce pregatiri? :)) clujul si timisoara au atatea evenimente incat nu pot duce. voi faceti un rahat de prezentare de moda si vreti sa picam pe spate? :)) prafuiti…

  2. Orasul se depopuleaza masiv datorita lipsei de perspectiva.Cu 1000 de lei pe luna ai o viată cu iz de rahat,ceea ce din pacate nu se simte in cercurile înalte.Si pe oamenii aia sigur nu-i va salva cultura.Chiar Marx in tezele sale spunea ca proletariatului ii trece cultura mai întâi prin stomac.Chioaraie stomacul,niet cultura.Si astia oricum nu sunt in stare sa ne reindustrializeze,singurul mod de a readuce bunăstarea.Ii recomand vizitatorului sa mai coboare din corcodus si sa vadă si tristetea din ochii baimarenilor,a celor care încă nu au luat drumul pribegiei.Familii dezbinate,coconi lasati in grija bunicilor, asistatii sociali,totul din lipsa locurilor de munca decent plătite.Pana când vor fi protejati industriasii a căror interes e sa rămânem intr-o totala subdezvoltare,ca ei,doar ei sa prospere.

    • Pana cand o sa dispara coruptia din administratii.Primarii si nu numai pot sa fie corupti si ca sa nu sprijine investitorii noi,ca sa nu le deranjeze interesele financiare ale celor stabiliti deja si care ar avea doar de pierdut prin venirea altor investitori.Asta se intampla in orasele monoindustriale,unde nu m-as mira ca unii primari sa fie pe statul de plata al industriasului.Sau cel putin neamurile lui.

  3. Titlul e aiurea, nu e vorba de cum ne vad altii, ci de un articol scris de un neica nimeni, din Bucuresti, adus la Baia Mare pe banii nostri, mancare, cazare si bautura din banii nostri, ca sa scrie niste aiureli pe un site obscur, de unde l-ati preluat. Membrii fundatiei nu sunt voluntari, ci platiti cu bani grei din bugetul primariei.

    • Eu zic ca noi nu suntem in cârti.Ne-au lăsat sa visam dar potul cel mare il vor lua tot premiantii:Cluj sau Timisoara.Si asta se vede de la o posta,cu orice mijloace ne scot pe linie moarta,basca nici nu ne prea duce capul.Hai sa fim seriosi,cine crede ca fara primar mai avem vreo sansa?Plus ca in afara de a bate apa in piua noi chiar nu realizam mai nimic.Clujul orice face,face profesionist.Au facut parcuri industriale (noi niciunul),au ridicat mediul universitar la nivel de top(noi le-am facut cadou Nordul,in comparatie Petrosaniul nu s-a vândut),isi fac un Centru IT pentru mii de informaticieni (noi doar simulam),organizează spectacole de anvergura (noi ne fasaim in timp),au un somaj mic si salarii decente ( noi ne balacarim cu cativa amarati pe care autoritatile ii protejează de concurenta,ca ai sa-si plătească si sa-si trateze muncitorimea la nivel de gunoi).Cu o panseluta nu se face primavara (PS.Apropo,la un an fântânile arteziene nu mai functioneaza,sa intelegem ca atata viată au sau ca nu mai avem bani de curent?)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.