ONOARE ȘI RESPECT – Un român amărât din Spania a ajuns erou pozitiv după o faptă impresionantă

0
741

ONOARE ȘI RESPECT Gestul unui român amărât din Spania face înconjurul lumii după ce acesta a ajuns subiect de presă ca urmare a faptului că după ce a găsit 2.100 de euro pe stradă i-a înapoiat persoanei care îi pierduse.

Loading...

Povestea fericită, cu românul în prim plan ca personaj pozitiv, a început după ce o femeie, Adela, a pierdut suma de 2.100 de euro, bani retrași de la un bancomat. Doar că, Radu Buliga, un român în vârstă de 46 de ani care se află în Spania din 2004, iar de patru ani locuieşte în Grado, un orăşel de 10.000 de locuitori situat la 20 de km de Oviedo, unde merge zilnic și trăiește din mila oamenilor, a găsit banii și a făcut tot ce i-a stat în putință să îi înapoieze.

„Mergeam spre casă când am dat cu ochii de plic. L-am luat în mână şi când am vazut că e plin cu bancnote de 50 de euro m-am gândit cum să fac să îi înapoiez persoanei care i-a pierdut. În niciun moment nu mi-a trecut prin cap să păstrez banii pentru mine”, a declarat, conform romaniaexpres.com, umil, românul.

„Nu erau banii mei. Mă gândeam cât de rău trebuie să se simtă persoana care a pierdut plicul. Când găseşti un plic ca acesta te pui în locul persoanei care l-a pierdut”, a adăugat Radu Buliga.

Românul a apelat la Emilio López, directorul organizaţiei Cáritas din localitate, unde în cei patru ani Radu Buliga a apelat de mai multe ori în momente mai delicate, iar acesta a sunat la poliție, acolo unde exista deja o plângere pentru pierderea unei sume de bani.

Cum legea din Spania spune că atunci când cineva înapoiază o sumă pierdută are dreptul la o recompensă de 5% din partea persoanei care i-a pierdut, uimirea autorităţilor a fost şi mai mare când au văzut că românul nu dorea să primească recompensa.

„După întocmirea procesului verbal s-a stabilit ca recompensa pentru Radu Buliga să fie de 106,2 de euro, însă acesta nu a vrut să îi primească. El se încăpăţâna, susţinând că banii aceia nu erau ai săi. A fost un gest de om cinstit cum rar se poate vedea. A trebuit să îi explic încă o dată că banii acela îi aparţineau prin lege şi că acceptându-i nu comitea nicio ilegalitate”, a spus uimit José Cuevas, şeful poliţiei locale din Grado.

La un moment dat, femeia care pierduse banii, emoţionată la maxim de onestitatea lui Radu, a izbucnit în plâns, iar românul crezând că femeia plânge pentru că legea o obligă să-l recompenseze cu această sumă a refuzat să ia cei 106,2 euro.

Văzând cât de departe merge onestitatea şi sensibilitatea românului nostru, femeia i-a întins 120 de euro, cu 14 euro mai mult decât prevedea legea.

„Imigranţii şi persoanele defavorizate sunt deseori criticate de cei din jur, iar întâmplarea de azi este o lecţie pentru toţi aceşti intoleranţi şi demonstrează cât de buni putem ajunge să fim”, a adăugat, conform sursei citate, Emilio López. (libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.